Arsenal e lider în Anglia. Are 8 puncte peste Manchester United, 5 puncte peste City, 4 puncte peste Chelsea și două peste Tottenham și Liverpool. După eșecul cu Aston Villa din etapa inaugurală, nu puțini au fost cei care vedeau un sezon vecin cu dezastrul pentru ”tunari”. A venit însă transferul lui Mesut Ozil, mutarea ultimilor ani pentru Arsenal, și lucrurile au început să se schimbe în bine. Deși Arsenal n-a jucat deocamdată cu marile favorite, exceptînd poate derby-ul cu Tottenham, lumea a început să privească altfel echipa lui Wenger. Și să-și pună întrebarea, ”oare e posibil?”.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cînd a fost transferat Ozil, mă întrebam tot aici dacă neamțul va ajuta Arsenal să intre în lupta pentru titlu. Am fost sceptic atunci, mai sînt și acum. Si acum sînt de părere că nu Ozil era omul care îi lipsea în primul și-n primul rînd lui Wenger, însă nu pot să nu remarc că după venirea sa imaginea echipei s-a schimbat mult. Echipa pare mai liniștită lăsînd pe umerii lui Ozil sarcina ultimei pase, nu mai există acel sentiment de stres pe care-l observam de multe ori, căci Arsenal desena frumos, dar nu concretiza. Ozil s-a acomodat surprinzător de repede, ba parcă și Olivier Giroud a început să fie mai precis la momentul finalizărilor.
Aici vedeam eu poziția ce trebuia întărită, cea a omului de gol. A simțit asta și Jose Mourinho, care nu l-a mai lăsat pe Demba Ba să semneze cu Arsenal, în ultimele ore de mercato, deși totul era pus la punct în acest sens, ba chiar, se spune, jucătorul făcuse inclusiv vizita medicală. Mourinho a intuit că avînd un jucător de ultimă pasă ca Ozil, un marcator ca Demba Ba poate face din Arsenal un rival de temut în lupta pentru titlu. Încă mai cred că în iarnă, cînd se va redeschide mercato, Wenger va căuta să-și întărească această poziție.
Revenind la Arsenal, la poziția sa și la lupta pentru titlu, marele avantaj al ”tunarilor” poate fi, paradoxal, prezența lui Wenger pe banca tehnică. ”The last man standing”, scriam acum ceva vreme despre alsacian, devenit, după retragerea lui Sir Alex și mutarea lui Moyes la United, cel mai longeviv manager din Premier League pe banca unei singure echipe. Se spune că Ozil a ales Arsenal și nu PSG tocmai pentru posibilitatea de a lucra cu Wenger. În condițiile în care United, City și Chelsea au schimbat antrenorul, iar la Tottenham au venit extrem de mulți jucători noi, stabilitatea din punct de vedere al băncii tehnice pe care o are Arsenal e clar un avantaj. În aceeași situație e și Liverpool, poate nu întîmplător a doua echipă din fruntea clasamentului. Nu există nici un fel de schimbare de tactică, de strategie de joc, de discurs, nici măcar de preferințe față de unul sau altul dintre jucători, așa cum e la cele amintite. Arsenal joacă același fotbal de anul trecut, de acum doi ani, de acum trei, există acele automatisme de care toată lumea vorbește, jucătorii îl știu pe Wenger, iar Wenger îi știe pe jucători. Știe ce să le ceară, unde să-i așeze, cîte minute să le dea și împotriva cui. Ceea ce la City, United sau Chelsea încă nu se întîmplă, căci noii antrenori au nevoie de timp pentru a cunoaște perfect toate aceste date.
Din punct de vedere al lotului, Arsenal e clar sub City, Chelsea sau United, în această ordine. Însă acest avantaj oferit de Wenger nu e de neglijat. Care Wenger, iată, merge pe linia sa obișnuită, și propune un alt nume pentru Premier League, dar și, eventual, pentru ”naționala” Germaniei: Serge Gnabry. Abia a împlinit 18 ani, și deja e cel mai tînăr debutant din istoria lui Arsenal, căci Wenger l-a aruncat în luptă încă in octombrie anul trecut, în Premier League și Champions League. La prima vedere pare fratele lui Alex Oxlade-Chamberlain, dar nu e cazul, căci e născut la Stuttgart, din tată ivorian și mamă nemțoaică. Titular în premieră cu Stoke, în etapa trecută, Gnabry a repetat prezența în primul ”11” și la Swansea, făcînd încă un pas înainte, marcînd primul său gol pentru Arsenal. Primul al partidei, foarte important așadar, căci jocul era mai degrabă închis, puțin spectaculos, dar asta din vina celor de la Swansea, a lui Laudrup mai degrabă, care a tratat extrem de fricos acest meci cu Arsenal.
Gnabry pare mai bun decît Oxlade-Chamberlain. Stă mai bine din punct de vedere tactic, folosește la fel de bine ambele picioare, e riguros și nu se atuncă orbește în atac, stă aproape de fundaș și verticalizează atunci cînd e cazul. E un cîștig, în condițiile unui lot mai puțin populat, numeric, dar mai ales valoric. Poate aduce acea concurență benefică, fără de care nu există progres, și care poate ajuta enorm pe Arsenal.
Deocamdată e devreme să tragem concluzia că Arsenal e intrată în lupta pentru titlu. dar, văzînd problemele cu care se confruntă celelalte, pare momentul cel mai bun din ultimii ani.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Rămîn la Premier League pentru că sîmbătă s-a jucat Tottenham-Chelsea. Un meci bun, fără să fie colosal ca altele, dar cu acel ritm de Premier League ce ține din primul pînă în ultimul minut. Cu două reprize complet distincte, cu un Mourinho ce pare să-și fi dat seama că Mata nu e genul pe care să-l marginalizezi din cine știe ce motive, de orgoliu sau tactice. Și cu un Chiricheș doar rezervă, deși orizontul de așteptare, după debutul rezonabil din Cupa Ligii, era mare.
Deocamdată, Chiricheș nu mi se pare apt pentru un meci de o asemenea intensitate. Mai mult ca sigur îl vom vedea joi în Europa League. Cu Chelsea, Villas Boas a apelat la Dawson și Vertonghen. Mult mai experimentați, mult mai obișnuiți cu adversari ce uzează de toate mijloacele. Am văzut, de exemplu, un Fernando Torres extrem de motivat, cu resurse pe care nu i le bănuiam. Poate că citise presa spaniolă de sîmbătă, care vorbea de interesul spaniolilor pentru selecționarea în ”La Roja” a lui Diego Costa. Al cărui meci, cîteva ore mai tărziu, pe ”Bernabeu”, a fost enorm. Nu știu în ce măsură Chiricheș ar fi făcut față, deocamdată, unui asemenea duel, căci Torres a împărțit coate cu o generozitate de care nu-l credeam în stare. Cei care se așteaptă ca fostul stelist să devină titular indiscutabil ar trebui să facă exact asta, să mai aștepte. Chiricheș va avea opțiunile sale, căci meciuri sînt destule și vor apărea și probleme de lot la Tottenham, dar eu îi socotesc titulari indiscutabili, nu doar la Spurs, în general, pe cei care sînt aleși să joace în derbyuri, în meciurile cu miză mare, care contează,cei ce sînt aleși să joace în condițiile în care nu există probleme de lot. Cred că pentru Chiricheș, pe care s-au plătit bani frumoși, aceste ultime luni ale lui 2013 sînt doar de acomodare.
Ceva și despre Chelsea. Vine la București într-un moment de oarecare liniște după acest egal cu Tottenham. E totuși un punct scos pe terenul unei echipe bune, posibilă rivală la titlu sau la Champions League. Au fost două reprize distincte, a doua mult mai bună, atunci cînd Mourinho a și schimbat sistemul tactic. Începuse, surprinzător pentru el, cu un 4-4-2, cu Oscar ca pereche a lui Torres în ofensivă, pe post de număr 10 cu libertate de mișcare. Încă nu înțeleg de ce-l vede Mourinho pe Oscar drept decarul său, cînd are în echipă un decar adevărat, pe Mata.
Cu Oscar peste tot și pe nicăieri, Chelsea a avut mari probleme în prima repriză. Tottenham a acționat foarte bine între liniile sale, iar tranziția de la apărare la atac n-a avut de cine să fie realizată, căci Oscar se poziționa mai aproape de Torres decît era cazul, iar Hazard ajungea greu în posesie. La pauză, Mourinho a corectat, revenind la așezarea din sezonul trecut, despre care se spunea că era impusă de Roman Abramovici: Oscar, Mata și Hazard în spatele lui Tores și în fața lui Ramires și Lampard. Lucrurile s-au reparat și cred că dacă Torres nu cădea pradă excesului de zel și nu era eliminat, Chelsea putea chiar cîștiga.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI CHELSEA GĂSIȚI AICI:
Termin cu Manchester United. Mai multe decît după derbyul cu City nu prea am de adăugat. Poate doar o glumă pe care am primit-o de la un prieten din Anglia, mare fan al lui Manchester United: ”11 ani s-a chinuit David Moyes să aducă pe Everton peste Manchester United la 1 octombrie. În sfîrșit, a reușit”. E o glumă cam amară, dar adevărată.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:
P.S.
Acest text se adresează, așa cum se vor adresa și cele care vor urma avînd ca temă campionatul Angliei, celor care au capacitatea de a înțelege că blogul meu nu are nici o legătură cu televiziunea care va transmite sau nu Premier League. Cei care nu înțeleg asta și continuă să-mi pună obsesiv aceeași întrebare vor primi în continuare același răspuns: NU ȘTIU pentru că nu e treaba mea.
Ultima zi de mercato a adus și oficializarea celui mai mediatizat, probabil, transfer al acestui secol. Gareth Bale a semnat în sfîrșit cu Real Madrid și toataă lumea, la Madrid și Londra, ar trebui să fie mulțumită. Dacă am contabiliza numărul de rînduri scrise de 3 luni încoace despre acest transfer, numărul de pagini întîi din presa spaniolă, numărul de articole și analize avîndu-l ca subiect pe galez vom realiza că este transferul verii.
Multe semne de întrebare există în jurul acestei tranzacții. Mi-am pus și eu mai demult,cînd povestea era la început, problema dacă într-adevăr Gareth Bale valorează 100 de milioane de euro, de fapt dacă există vreun fotbalist are să valoreze atît. Eu cred că nu, dar ceea ce cred eu nu contează. În momentul ăsta, Bale valorează exact cît s-a plătit pe el, iar dacă Real Madrid a considerat că merită să dea atîția bani înseamnă că și-a făcut ceva calcule. Apropo de calcule, am citit pe undeva că Barcelona deja și-a scos banii pe Neymar pentru că a vîndut nu știu cîte sute de mii de tricouri, sau milioane, nu mai țin minte exact, ale brazilianului. Iar după mintea unora, asta ar însemna că gata, transferul e amortizat. După mintea puțină a unora, ar trebui spus. Sînt convins că așa se va scrie în curînd și despre Gareth Bale, căci, din ce țin eu minte, așa s-a zis și despre Cristiano. E o prostie și n-ai nevoie de prea mulți neuroni ca să-ți dai seama de asta. Unu că atîtea sute de mii de tricouri nu se pot vinde în cîteva săptămîni, doi că banii nu intră în totalitate la cluburi, căci mai e și firma producătoare implicată, trei că respectivele tricouri au și ele un preț de fabricație, chit că-s făcute în China, Vietnam, Taiwan sau Indonezia tot costă ceva. Amortizarea unui fotbalist e o chestiune destul de simplă. Economic vorbind. Suma de transfer plus salariu cu tot cu impozit se împarte la numărul anilor de contract și se obține suma anuală ce trebuie amortizată. C0ntractul lui Bale e pe 6 ani, ca și cel semnat la vremea respectivă de Cristiano Ronaldo și Kaka, tocmai pentru că suma de transfer fiind foarte mare, la fel și salariul, să se obțină o amortizare mai facilă.
Mie mi se pare acest transfer un capriciu al lui Florentino Perez. Care, ca orice om bogat, foarte bogat mai bine zis, are astfel de capricii. Mai ales pe măsură ce îmbătrînește. N-ați auzit de miliardari care plătesc sume colosale pe diverse opere de artă doar din orgoliul de a le avea în living? Parcă așa sună și cumpărarea lui Bale cu o sumă exorbitantă. Florentino e mare amator de astfel de achiziții, dar parcă toate cele făcute pînă acum aveau o justificare. Figo era vedeta Barcelonei, Zidane era Zidane, Ronaldo de asemenea, Cristiano era Balon de Aur, Kaka avea și el un nume mare. Bale, dacă e să-l comparăm cu ceilalți, are doar un viitor în față. E prima dată cred cînd Florentino aduce un fotbalist cu mai mult viitor decît trecut. E prima vară, de fapt, cînd procedează așa, vezi și transferurile lui Isco și Illaramendi, dar pentru ei nu s-au plătit totuși sume atît de mari.
Florentino nu-și permitea luxul să rateze și acest transfer. Mai ales că-l ratase pe cel al lui Neymar, pe care presa madrilenă apropiată președintelui îl dădea ca sigur la un moment dat. Așa că a acceptat toate capriciile lui Daniel Levy, boss-ul celor de la Tottenham. E totuși foarte ciudat că transferul s-a făcut în ultima zi de mercato. Bale se va alătura colegilor abia peste mai mult de o săptămînă, asta după ce a avut o vară agitată, în care s-a antrenat puțin sau chiar deloc. Un contratimp pe care l-a avut și Modrici în vara trecută, venit și el în urma unei negocieri extrem de dure cu același Levy, iar Modrici a avut de suferit destul din această cauză. Faptul că David Levy știa că Bale va pleca e dovedit și de transferurile lui Tottenham. Făcute toate înainte de plecarea galezului. S-a depășit suta de milioane de euro și mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă, din cine știe ce cauze, Florentino s-ar fi răzgîndit și s-ar fi orientat, cum mi-ar fi plăcut mie și altora, spre Rooney. Cum ar fi acoperit Levy pasivul din balanțele contabile ale clubului? Oricît ar fi de bogat, o campanie de achiziții de peste 100 de milioane nu poate fi susținută decît de cîteva cluburi beneficiare de un izvor nesecat de petro-dolari. De ce a acceptat Florentino toate manevrele lui Levy? Nu știu să răspund, posibil că atunci cînd îți dorești extrem de mult un lucru accepți și unele compromisuri.
Hai să vorbim puțin de viitor. Toată lumea e curioasă unde va juca Gareth Bale în formula de azi a Realului. Toată viața lui a jucat în stînga, însă nimeni nu-și mai amintește de începuturile galezului, cînd era fundaș stînga. Cred că sîntem lămuriți cu toții că fundaș stînga nu va putea juca prea curînd la Real. Totuși nu dai aproape 100 de milioane pe un fundaș lateral!! Nici mijlocaș în acea bandă nu va putea juca prea curînd, căci acolo stăpînul inelelor e Cristiano. Nu știu cum a digerat Cristiano aducerea lui Bale, prețul plătit și salariul ce i s-a oferit, în condițile în care prelungirea contractului său încă întîrzie. Vorbim totuși despre omul care a ținut în spate Realul în ultimii ani. Incercați un exercițiu de imaginație și gîndiți-vă ce ar fi însemnat Real Madrid azi fără Cristiano Ronaldo. Apoi încercați să vă puneți în pielea lui. Nu trebuie să ai un orgoliu nemăsurat sau o mîndrie prost înțeleasă sau un caracter agresiv. Dar atunci cînd ești liderul echipei și obții chestia asta cu multă muncă, parcă nu sună bine ceea ce se întîmplă. Chit că Bale a vorbit foarte frumos de Cristiano, la fel cum a făcut-o și Neymar despre Messi. Aparatul de PR la aceste cluburi funționează impecabil.
Să ne întoarcem la Bale și la poziția sa. Logica îmi zice că va juca în dreapta. Ultimul sezon, la Tottenham, a fost mai degrabă un fel de număr 10, cu libertate de mișcare și poziționare mult spre zona centrală. În timpul partidelor, cădea mult spre dreapta, de unde putea să-și impună diagonalele către centru și șuturile spre poartă. De altfel, așa a și marcat ultimul său gol la ”Spurs”. Aici apare însă o problemă. El e obligat de caracteristicile sale tehnice să se ducă spre centru și să-și așeze mingea mai bine pe piciorul stîng. Nu-l vom vedea astfel liniar, în acțiuni verticale, paralele cu tușa, în colaborare cu fundașul lateral sau învăluind. Se va duce mai mereu spre centru, iar asta înseamnă că va deveni previzibil un pic.
Avînd însă un fizic privilegiat și calități extraordinare, se va adapta la noua lui poziție. Nu-l văd însă prea ușor ca jucător de ultimă pasă. Mi se pare că ăsta e singurul aspect care-i cam lipsește. Scoatem din context centrările cu piciorul stîng din banda stîngă sau din faze fixe. Din punctul ăsta de vedere seamnă mult cu Cristiano. E jucător de spații, de viteză, nu e genul care primească între linii și apoi să distribuie. Din acest punct de vedere, tot greul va cădea pe Isco și, eventual, pe Modrici. Într-un fel, jocul Madridul se va echilibra acum. De la venirea lui Ancelotti, centru de greutate se deplasase spre stînga, unde se adunau Marcelo, Cristiano, Modrici și de multe ori Isco. Chiar și Benzema. Acum, partea dreaptă are și ea un punct de referință.
Poate că Ancelotti va schimba sistemul și va trece la un 4-3-3 asemănător cu al Barcelonei. Cu un singur ”închizător”, Khedira sau Xabi Alonso, doi mijlocași de interior, Isco și Modrici, doi jucători de bandă, Cristiano și Bale, și un atacant, Benzema. Ar fi totuși o minirevoluție într-un angrenaj care a jucat în ultimii ani sistemul 4-2-3-1. Ar fi totuși un pas înainte spre acea transformare a echipei promisă de Ancelotti, una în care Realul să dețină inițiativa, să atace, să construiască, să facă spectacol. Și ar mai fi o soluție. Poate surprinzătoare. Despre care am citit undeva în presa spaniolă. Aceea ca Bale să joace rolul falsului 9. Ori el, ori Cristiano, iar Bale, în această din urmă situație, să ocupe poziția sa preferată, în banda stîngă. Iar Realul să joace, ca Barcelona sau ca Bayern-ul lui Guardiola în unele stuații, fără atacant de meserie. Să vedem, să nu ne grăbim să luăm în rîs această posibilitate.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Am lăsat la final tema Ozil. E o mare pierdere pentru Real și pentru fotbalul spaniol, un mare cîștig pentru Arsenal. Ozil a reprezentat garanția paselor decisive la Real. Am scris de multe ori asta, la Ozil erau incredibile acele pauze, de o fracțiune de secundă, pe contraatacurile fulger ale echipei. Acea pauză, insesizabilă aproape, care-l ajuta să ridice privirea și să distribuie acolo unde era nevoie.
Tema Mesut Ozil ca și tema Kaka merită însă articole separate. În zilele următoare. Deocamdată, omul zilei e Bale.
Pentru cei care n-au văzut-o, iată și prezentarea sa oficială la Real Madrid:
Nu mai e mult pînă va începe Premier League. Prilej de calcule, de întrebări, de analize, de presupuneri ori de încercări, din partea specialiștilor sau doar a suporterilor, de a dibui cîte ceva din strategiile pe care le pregătesc echipele. Față de alte veri, mie mi se pare că echipele din Premier League, cu unele excepții, n-au mai fost atît de active pe piața transferurilor. Sigur, există excepții, sau mai bine zis excepția numită Manchester City, dar și ideea, bazată pe experiențe anterioare, că multe manevre se vor face pe ultima sută de metri, în ultimele zile ale lui august deci, după ce campionatul va fi început.
O să încerc în cele ce urmează să fac o scurtă trecere în revistă și, evident, să provoc lumea la discuții. Fiecare dintre echipele pe care le voi aminti merită un articol separat, dar toate la timpul lor.
Am pomenit de Manchester City. Am văzut-o în două meciuri, la Audi Cup, cu Milan și Bayern. Mi se pare o echipă mult mai puternică decît în sezonul trecut. Aș îndrăzni să spun chiar că e cea mai puternică, în momentul ăsta, repet. Achizițiile sînt notabile, dacă nu cumva excelente, căci asigură dubluri de valori sensibil egale aproape pe fiecare post. Ideile lui Manuel Pellegrini încep încet-încet să se vadă, iar mie mi se pare că echipa e mult mai relaxată, mai scăpată din chingile defensive ale lui Mancini, din obsesiile sale derivate din cultura italiană.
Stilul de joc pare un 4-4-1-1, apropiat de partidele europene ale lui Pellegrini la Malaga. Aducerea lui Jesus Navas mi se pare foarte interesantă, căci el asigură variante noi de ordin tactic, ce nu prea existau în lot, acele verticalizări liniare în banda dreaptă. Apoi, Jovetici e iar o achiziție spectaculoasă, un jucător cu o tehnică sclipitoare, ceva mai bună decît a lui Aguero, cu care pare a-și disputa acel loc de vîrf retras, vîrf doi cum i se mai spune. Apropo de Aguero, el a lipsit în cele două meciuri pomenite de mine mai sus și nu-s puțini cei care cred că va fi una din surprizele de la finalul perioadei de mercato, în sensul că ar putea părăsi Manchester City. Rămînînd la achiziții, să-l notăm și pe Fernandinho, adus pe o sumă foarte mare (e stranie legătura de business existentă între City și Șahtior), dar care aduce, la rîndu-i, ceva în plus în zona centrală a echipei, o capacitate mai mare de a gestiona mingea, în comparație cu Toure Yaya, Barry și Javi Garcia. Ultimul, dar nu în cele din urmă, Negredo, cu caracteristici diferite de ale lui Dzeko, adus pentru a acoperi un rol de a lipsit la City, atacantul de careu, cu mobilitate mare, dar cu instinct de killer în fața porții.
Chelsea mi se pare a doua pe listă. A doua pe grila de start, dacă ar fi să vorbim în termeni de Formula 1. Jose Mourinho e un mare cîștig. Stilul său conflictual, ultimul pe lista reacțiilor sale fiind Cristiano Ronaldo, ajută echipa pe care o antrenează, oferindu-i o motivație suplimentară. Mourinho e garanție a revenirii la vechile obiceiuri ale lui Chelsea, din punct de vedere tactic vorbind, căci stilul portughezului e cunosut de toată lumea. E posibil ca, din nou, Chelsea să devină cea mai reactivă echipă din Premier League, așa cum era în prima perioadă a lui Mourinho.
Diferența față de atunci vine din transferuri. Nici Chelsea n-a făcut mutări spectaculoase. Schurrle, chit că s-au dat pe el 22 de milioane, nu reprezintă totuși decît o promisiune, iar Van Ginkel o necunoscută. Iar Lukaku e o revenire la bază, deși e posibil să fie o piesă de rezistență în angrenajul lui Mourinho. E posibil ca Mourinho să-și fi schimbat strategia față de primul său mandat. Pe undeva, aș asemăna transferul lui Schurrle cu cel al lui Ozil la Real Madrid. Nu neapărat din punct de vedere tactic, ci din ceea ce reprezintă jucătorul în momentul ăsta. Ca și Schurrle azi, nici Ozil nu era decît un fotbalist de mare perspectivă, la care se intuia capacitatea de creștere. I-a ieșit cu Ozil lui Mourinho, dacă-i iese și cu Schurrle va fi un alt cîștig pentru naționala Germaniei.
Chelsea era oricum foarte puternică la nivel de lot. În sezonul trecut mi se părea cea mai puternică, acum parcă City i-a luat un pic fața. Trecerea de la stilul Benitez la stilul Mourinho n-are cum să fie convulsivă, căci nici Benitez nu e vreun ofensiv, plus că așezarea în teren e cam aceeași, tot 4-2-3-1. De văzut ce se va întîmpla cu anumiți oameni, gen David Luiz, Torres, chiar Mata, cu care, se aude, Mourinho n-ar avea mare ”feeling”.
O surpriză mi se pare Manchester United. Nu știu dacă neplăcută, o să vedem. United n-a făcut nici o achiziție, ceea ce, trebuie să recunoască toată lumea, nu-i prea obișnuit. Și nici prea normal, căci e limpede că e nevoie de jucători pe unele posturi. Numirea lui David Moyes a fost văzută ca o încercare de menținere a stabilității, căci Moyes e un tip fidel, fotbalistic vorbind, dovada fiind perioada lungă petrecută la Everton.
United a pierdut, prin plecarea lui Sir Alex Ferguson, destul de mult protagonism, căci Moyes e departe de a fi un personaj mediatic. Charismatic nici atît. Din punct devedere al jocului, vom vedea, dar dacă luăm ca punct de plecare Everton, iar alt reper nu avem, ar trebui să vedem un United mai eliberat de rigorile lui Ferguson, un pic mai liber, mai viu, mai vesel. Asta însă necesită ceva timp, iar rezultatele din perioada de pregătire nu prea sînt concludente.
Marea problemă vine însă, așa cum am mai zis, din lipsa transferurilor. Poate că United și-a pierdut, odată cu Sir Alex, acea capacitate de convingere. S-a vorbit de Thiago, și a ajuns la Bayern. Se bate monedă cu Fabregas, deși pare destul de clar că nu vrea să plece de la Barcelona. Lui Sir Alex nu-i scăpau astfel de jucători, așa cum, spre exemplu, nu i-a scăpat Van Persie. Aflînd că e nehotărît, căci City oferea un salariu mai mare, a plecat din cantonamentul echipei din Norvegia, chiar în ziua unui meci amical, și s-a dus la Londra să-l convingă. Și a reușit.
Mai e și problema Rooney, care, brusc și de nicăieri, s-a accidentat. E limpede că nu mai vrea să stea și ar putea fi, apropo de paragraful precedent, marea lovitură de imagine a lui Mourinho.
Arsenal se află într-un soi de letargie. N-a venit nimeni, dar e ceva cu care fanii s-au obișnuit, fără ca asta să fie neapărat de bine. S-a vorbit de Higuain, acum se vorbește de Luis Suarez, dar nu cumva să se întîmple ca în cazul argentinianului. Totul e pus în cîrca lui Wenger, iar lumea n-are cum să nu-și amintească de Henry, Fabregas, Song, Nasri și Van Persie, adică de cei mai buni oameni ai lui Arsenal din ultimii ani. Toți au avut un destin similar, au fost vînduți, iar în locul lor n-a prea venit nimeni. Nu știu însă dacă Wenger e vinovat de toate, căci există oameni deasupra lui în organigramă, iar eu nu-s covins că lui Wenger îi convine așa de tare situația din ultimii ani. Poate că ar vrea și el să aibă la dispoziție un lot cu care să se bată pentru toate trofeele, să vadă și el dacă valoarea lui ca antrenor mai există, nu să fie precum un șef de supermarket, unde totul e de vînzare, iar profitul e obiectivul prioritar, nereușitele în materie de trofee find mascate de jocul agreabil, estetic, al echipei.
Liverpool e în aceeași situație. Aproape că n-a venit nimeni, căci Iago Aspas nu e un transfer de marcă, nici Mignolet, iar Kolo Toure e doar o plombă. Ba Luis Suarez e mai degrabă afară decît înăuntru. Iar Dany Agger e o incertitudine, căci dacă-l vrea Barcelona cu adevărat, va pleca, chit că și-a tatuat ”YNWA” pe deget. Se spune că ar trebui să fie anul lui Brendan Rodgers, că echipa, pe final de sezon, a dat semne că aglutinează ideile antrenorului. Afară din Europa, Liverpool își menține doar statutul de echipă foarte iubită, dar rezultatele se obțin pe baza lotului, nu pe baza iubirii fanilor.
Tottenham s-a mișcat un pic, cu Soldado și Paulinho, dar depinde foarte mult de Bale. Cu cît starea de incertitudine e mai mare, cu atît problemele lui Villas Boas se înmulțesc. Dacă va pleca se va obține o sumă closală, dar timpul rămas pentru transferuri se scurtează și orice echipă care vinde va mări prețul automat știind că Tottenham e în nevoie și are și bani la dispoziție. Tottenham e, deocamdată, o necunoscută. Una e să-l ai pe Bale într-o echipă întărită față de sezonul trecut, alta e să ai 100 de milioane cu care să ieși la shopping.
UPDATE
Gareth Bale a ajuns, în cele din urmă, la Real Madrid. Prezentarea lui oficială poate fi văzută chiar aici:
Care este prețul real al unui fotbalist?E o întrebare ce preocupă lumea, mai ales în această perioadă de mercato. Cînd, ca-n orice perioadă de mercato, sîntem pur și simplu bombardați cu zvonuri care mai de care mai bombastice și cu prețuri care mai de care mai astronomice. În ultima vreme, atunci cînd se vorbește de valoarea de piață a unui fotbalist, se face trimitere către www.transfermarkt.de. Care, fără să fie o sursă de neglijat, e totuși doar un site, iar cotele pe care le găsim acolo sînt aleatorii într-un fel, stabilite de cei care au în grijă acest site pe baza unor coeficienți mai degrabă matematici. Adevărul e însă unul singur: VALOAREA DE PIAȚĂ A UNUI FOTBALIST E DATĂ DE SUMA SA DE TRANSFER.
Să intrăm în fondul problemei. Și anume la Gareth Bale.
Nu mai e o noutate, Real Madrid și l-a dorit mult pe galez. La fel, dacă e să dăm crezare informațiilor din ziarele din Spania și Anglia, Bale a vrut și el neapărat să meargă la Real Madrid. Eu am unele rezerve în legătură cu aceste ”dorințe” ale unor fotbaliști. Cred mai degrabă că sînt folosite ca instrumente de manipulare de ei sau de agenții lor. Despre asta însă, cu altă ocazie. Să rămînem la Bale! Ultimele cifre sînt de-a dreptul incredibile. 98,5 milioane de euro refuzate de Tottenham. 130 de milioane cerute. Am spus incredibile, dar mi se par de-a dreptul aberante. E mult, e foarte mult, e mult prea mult.
Să luăm ca reper trei nume vehiculate intens în această vară. Neymar, Falcao, Cavani. Toți 3 au schimbat echipele, iar cifrele lor de transfer s-au situat undeva în jurul cifrei de 60 de milioane de euro. Toți 3 erau jucători determinanți la cluburile de la care au plecat. Neymar e văzut drept principalul pericol pentru cuplul Messi-Cristiano Ronaldo, în duelul lor particular din ultimii 5 ani, pe toate planurile posibile, iar pasul său spre Europa era obligatoriu. În ceea ce-i privește, Radamel Falcao și Edinson Cavani veneau cu o rentă impresionantă de goluri la echipe precum Atletico și Napoli, ce depindeau mult de prestațiile lor.
E oare Gareth Bale mai valoros decît cei trei în acest moment? Și, dacă am admite că ar fi, e chiar atît de valoros încît să coste cu 50 la sută, aproape, mai mult decît ei? Poate costa un fotbalist aproape 100 de milioane de euro?
Acum ceva vreme am scris un articol despre Cristiano Ronaldo: ”Fotbalistul de milioane. De 100 de milioane”. Aceeași întrebare mi-am pus-o și atunci. De acord, Cristiano a costat aproape 100 de milioane, însă tranzacția cu Manchester United a fost una destul de complicată, la care madrilenii au fost oarecum obligați să plătească. Găsiți AICI toate detaliile. Cristiano era însă Balon de Aur, o certitudine cu alte cuvinte, iar evoluțiile sale ulterioare au confirmat acest lucru. Și l-au ajutat pe Florentino Perez să rentabilizeze transferul. În paranteză fie spus, nu cred că lui Cristiano îi convine acum să afle, în fiecare zi, că în timp ce prelungirea înțelegerii sale cu Madridul încă trenează, Florentino e dispus să aducă un jucător mai scump decît el.
Un jucător, și acum vorbim de Bale, care e, orice s-ar spune, încă la stadiul de promisiune. Care n-a cîștigat nimic în cariera lui, a suferit cîteva accidentări grave, una dintre ele chiar foarte gravă, și care, nu-i amănunt chiar de neglijat, nu va participa probabil niciodată la un campionat mondial. Au și aceste Mondiale rolul lor în amortizarea costurilor unor fotbaliști. Așteptați să vedeți ce vîlvă se va face la anul în jurul unora. În vara trecută, cota lui Bale oscila între 35 și 45 de milioane de euro. A făcut un sezon bun, nimic de zis, dar în nici un caz încît să determine o creștere a cotei sale la granița sutei de milioane.
Să ne înțelegem! Bale e un fotbalist foarte bun. La 24 de ani, marja sa de creștere e însemnată. Însă a plăti 100 de milioane de euro pentru el mi se pare o nebunie, o obsesie aproape, o excentricitate, un snobism. Florentino Perez pare în această situație un colecționar foarte bogat care-și permite luxul să facă orice nebunie îi trece prin cap pentru a-și lărgi colecția de obiecte rare. Cu amendamentul că, deși abia a obținut un nou mandat de 4 ani în fruntea Realului, Perez reprezintă totuși altceva decît un miliardar excentric, căci se folosește de banii clubului, nu de ai lui. Scriam acum cîteva zile de schimbarea de strategie a Realului, sper să nu mă fi înșelat.
Dorința lui Bale, cît o fi ea de sinceră, de a trece la Real Madrid s-a lovit de două mari probleme. Una se numește Daniel Levy. E bossul lui Tottenham și a scos untul în vara trecută din Perez cu transferul lui Modrici. După ce făcuse la fel cu Chelsea, un an înainte, sau cu Manchester United în cazul lui Berbatov. Levy a jucat o carte, să vedem dacă și cea cîștigătoare. Se spune că i-ar fi promis lui Bale că-l va lăsa să plece dacă echipa nu se va califica în Champions League, dar promisiunile în lumea fotbalului nu se onorează mereu. Levy e un negociator puternic și știe că oricum avea de cîștigat. Indiferent dacă-l vinde sau nu pe Bale.
A doua problemă venea de la partenerii galezului. Despre contractul lui Bale cu British Telecom am scris acum cîteva săptămîni. BT Sport, operatorul British Telecom, tocmai a cîștigat dreptul de difuza un meci pe etapă din actualul sezon al Premier League. Găsiți AICI și videoclipul de promovare, cu Bale într-unul din rolurile principale. Mai nou, în aceeași situație se află și EA Sports, care are prevăzută pentru luna septembrie lansarea produsului său premium FIFA 2014. Iar Gareth Bale, ghiciți, nu?, e printre protagoniștii promo-ului. Practic, cu el începe. Iată-l, în cele ce urmează:
A fost destul de complicat pentru EA Sports să schimbe acum promo-ul, mai ales că Bale pare a fi și coperta jocului pe teritoriul Marii Britaniei.
Nu toate-s însă în defavoarea lui Bale. Contractul său cu Adidas expiră în vara viitoare, ceea ce-i permite o renegociere în termeni mai buni.
Deocamdată nu intru în subiectul legat de locul pe care Bale l-ar avea, sau nu, în actuala echipă a Realului. Prefer să aștept să se facă transferul, dacă se face. Termin cu o opinie pur personală, fără pretenția de a fi cea mai bună. În locul lui Bale, dac-aș fi Florentino Perez (din păcate nu sînt și nici nu întrevăd șanse să devin) m-aș fi orientat fără nici cea mai mică ezitare către Rooney. Situația sa e una specială, vrea să plece, iar United mai degrabă l-ar fi lăsat la Real decît la Chelsea. Și dacă aș fi în situația lui Levy, tot la Rooney m-aș fi gîndit.
Deja am intrat în altele. Cum aici nu e un joc de tip manager, prefer să mă opresc. Întrebarea mea însă rămîne. În spaniolă ar suna chiar interesant: Cuanto vale Bale? Merg însă pe varianta româna: CHIAR FACE BALE 100 DE MILIOANE DE EURO?
Încă un ”Super Sunday” în fotbalul englez, încă o după-amiază petrecută în fața televizoarelor. Avem noroc. Două duminici cam mohorîte, din pricina vremii de afară, salvate de soarele fotbalului jucat în Premier League.
Ambele partide se dispută la Londra. Ce norocoși sînt londonezii din acest punct de vedere. Daca-ți place fotbalul nu există week-end fără el la Londra și sînt destul de puține week-endurile fără un derby, în adevăratul sens al cuvîntului, cel de dicționar. Indiferent de liga în care se dispută, derbyurile în Anglia au tradiția lor și farmecul lor, derivat din acestă tradiție. Meciul zilei nu e însă un derby. E un ”derby de clasament”, locul 1 cu locul 4, Tottehnham-Manchester United. Se joacă pe White Hart Lane, iar precizarea nu e întîmplătoare.
În ultima etapă a sezonului 2000-2001, United pierdea pentru ultima dată pe acest stadion în fața lui Tottenham. Atunci, într-un moment de supărare amestecat cu frustrare, o frustrare de moment, mai degrabă răsfăț sau metodă de negociere, căci United era deja cîștigătoare a titlului, Sir Alex Ferguson anunța, de fapt reitera, decizia de a părăsi clubul de pe ”Old Trafford” la finalul campionatului. Ce s-a ales de această promisiune vedem cu toții etapă de etapă. Sir Alex e tot aici, e tot în lupta pentru titlu, iar o victorie cu Tottenham în această etapă ar ușura această luptă.
Numai că Totenham are nevoie de victorii în fața echipelor mari ca să poată pătrunde cu mai multă convingere în topul fotbalului englez. Acel Top 6, o formulă extinsă a vechiul Top 4, pe undeva după modelul Uniunii Europene. Tottenham a bătur în tur, în septembrie, chiar pe ”Old Trafford”, punînd atunci capăt unei perioade de 27 de meciuri fără victorie în fața lui United, dar asta nu-i totul, de vreme ce echipele mari din Anglia i-au cam rezistat lui Andre Villas-Boas, Arsenal, Chelsea, Everton și Manchester City învingînd-ul.
Nu va juca Adebayor, încă o victimă a acestei competiții stupide numită Cupa Africii. Stupidă, să ne înțelegem, pentru data la care se desfășoară, căci este aberant să scoți din contextul cluburilor care plătesc salarii, uriașe de multe ori, anumiți jucători pentru a-i duce la o competiție ce s-ar putea ține destul de lesne în iunie. Dar despre subiectul ăsta, cu altă ocazie. Lipsește deci Adebayor, în schimb Hugo Lloris pare într-o formă bună, 11 goluri primite în 12 meciuri, dar 5 dintre ele pe ”Emirates”, plus că și-a revenit Scott Parker, o piesă de bază în sezonul trecut. ”Spurs” au o serie de 6 meciuri consecutive fără eșec sau, în formulă ușor extinsă, un singur eșec în ultimele 10 meciuri. United rămîne United, așa că meciul ăsta e un ”must have” al după-amiezii.
Înainte ne încălzim cu un derby londonez, Chelsea-Arsenal. Arsenal s-a mai scos în Cupa Angliei după eșecul cu City, plecat de la acea gafă, echivalentă cu eliminarea, comisă de Koscielny în primele minute. Theo Walcott a semnat în sfîrșit prelungirea contractului, un alt subiect ce merită tratat separat în zilele următoare, dar Arsenal are nevoie de victorii în astfel de meciuri pentru a începe să creadă în ceva. Iar Wenger are nevoie ca jucătorii săi să nu mai fie generoși în cadouri pentru adversari. Nu degeaba Arsenal are în acest sezon cele mai puține puncte adunate în 21 de meciuri de cînd a fost instalat alsacianul.
În campionatul trecut a fost un meci splendid pe ”Stamford Bridge”. E însă o mică-mare deosebire. De la Arsenal a zburat ”olandezul zburător” Van Persie, iar de la Chelsea a plecat Andre Villas-Boas.
Chelsea n-a mai bătut acasă de cînd a demolat, în decembrie, pe Aston Villa. E o vorbă veche în fotbal care spune că nu e bine să dai toate golurile într-un singur meci. Chelsea s-a lăcomit atunci, iar acum plătește nota de plată. Benitez a fost huiduit copios cu Southampton, ”sfinții” nefiindu-i alături la această partidă, și parcă totul îi e potrivnic, deși faptul că Guardiola a semnat cu Bayern e pînă la urmă un semn bun, căci ar însemna un pretendent în minus la banii lui Abramovici. Conceptul de meci acasă e un pic straniu pentru Rafa, al cărui palmares, o victorie în 6 meciuri, cea de care vorbeam mai sus, e complet în antiteză cu cele 6 victorii pe terenuri străine.
În concluzie, doamnelor, domnilor, vă invit la ”Super Sunday”. Și la Fotbal European, firește. Unde altundeva decît pe DigiSport!
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!