Demiterea unui antrenor nu mai e demult o noutate în lumea fotbalului modern. Răbdarea nu mai e un cuvânt care să încapă în dicționarul actualizat al acestui sport din ce în ce mai industrializat. Demiterea lui Carlo Ancelotti de la Bayern nu este, așadar, un lucru ieșit din comun. Bayern Munchen face însă parte din categoria selectă a cluburilor mari, unde deciziile nu se iau în pripă și totul e cântărit cum se cuvine. Bayern nu demite un antrenor în luna septembrie doar de dragul aducerii unui șoc la echipă, Bayern nu este Palermo de pe vremea lui Zamparini, Bayern n-a dat niciodată în istoria sa afară un antrenor în luna septembrie. Luna septembrie însemnând startul sezonului. Ultima dată când gruparea bavareză acționase atât de radical se petrecea cu 25 de ani în urmă, iar victima atunci fusese, ca să vedeți încă o dată cum e viața asta, Jupp Heynckes, cel după care suspină acum fanii din Munchen și de pretutindeni ai lui Bayern. Demiterea lui Carlo Ancelotti încetează așadar să mai fie un fapt obișnuit. Citeste mai mult …
Pentru noul proiect al celor de la PSG, vizita lui Bayern era marcată cu roșu în calendarul partidelor acestei toamne. Lăsând la o parte meciul cu Lyon din campionat, ce s-a dovedit finalmente mai dificil decât era de așteptat, această confruntare cu trupa bavareză a lui Ancelotti ar fi trebuit să le ofere parizienilor unele răspunsuri. Și eventual anumite argumente, căci nu cred să fie un secret faptul că în acest sezon marea ambiție a șeicilor qatarezi este să realizeze ceva notabil în Champions League. Iar Bayern, din acest punct de vedere, putea reprezenta un punct de plecare, căci echipa din Munchen este de ani buni în grupul de elită al acestei competiții. La fiecare start, Bayer e privită, alături de Real Madrid și FC Barcelona, drept o potențială câștigătoare, din motive un pic diferite de ale celorlalte două, ce țin mai degrabă de structură decât de individualități. Barcelona și Real Madrid pun pe masa celor care se întreabă de ce sunt mereu considerate printre favorite numele lui Messi și Cristiano ca punct de plecare în orice dezbatere, în timp ce Bayern deschide discuția cu alte repere, mult mai colective. Citeste mai mult …
Caută-mă!