Marți 10 iulie 2018. Ziua primei semifinale a Mondialului din Rusia. Mult a fost, puțin a rămas, în curând vom afla numele noii campioane mondiale. O europeană, asta e sigur, care va prelua trofeul de la o altă europeană și-l va păstra până la finalul anului 2022, căci, nu știu dacă ați reținut, turneul final din Qatar se va ține în noiembrie și decembrie, ca să se evite căldura din iunie și iulie. În fine, mai e până atunci. Mă îndrept spre redacția Digisport cu gândul la titlurile gen ”Dacă e marți, e Belgia” care ne vor invada în cazul calificării băieților lui Roberto Martinez în finală. Cu Fotbal European ceva mai târziu decât de obicei, iau în piept traficul bucureștean de după-amiază, pe care toți primarii de pe aici promit că-l rezolvă și niciunul n-o face. Partea bună e că din semafor în semafor am timp să mai arunc un ochi pe twitter, să văd ce mai e nou prin Rusia și ce se mai întâmplă pe piața transferurilor. Citeste mai mult …
Caută-mă!