Foarte multe meciuri amicale se regăsesc în programul zilei de azi. Unele foarte atractive, cum ar fi confruntarea ultimelor două vicecampioane europene, Italia-Franța, un duel între două ”naționale” ce încearcă să-și regăsească drumul cu noi selecționeri, Belgia-Spania, ori partida dintre două reprezentative ce caută să se reinventeze, Olanda-Grecia. Sunt însă și meciuri oficiale, în America de Sud, în preliminariile Mondialului. La Mendoza, Argentina așteaptă cu teamă Uruguayul lui Suarez, Cavani și Godin, dar și cu neliniștea dată de incertitudinea ce plutește în jurul lui Messi, venit cu mici probleme medicale de la Barcelona. Tot pe continentul sud-american, Brazilia caută să regăsească gustul succeselor în deplasare cu un nou selecționer, situația ”naționalei” carioca în clasament fiind destul de îngrijorătoare. Toate amănuntele mai jos. Citeste mai mult …
Victoria Argentinei în Chile a făcut ca Brazilia să coboare de pe locurile de calificare directă, astfel că meciul din această noapte cu Uruguay e foarte important pentru ”naționala” lui Dunga. Bazându-se pe forma lui Neymar, Brazilia speră la un succes care s-o aducă pe locul secund, ocupat acum chiar de Uruguay (lider surprinzător e Ecuador). Demersul brazilienilor are însă un obstacol în plus, căci uruguayenii se pot baza din nou pe Luis Suarez, al cărui duel cu Neymar e capul e afiș al partidei. Alte repere din programul zilei vin din Europa, unde continuă seria ”amicalelor”, cel mai interesant fiind cel dintre Olanda și Franța, la care va fi adus și un emoționant omagiu celui care a fost Johan Cruyff. Citeste mai mult …
De azi intră în scenă echipele naționale. Vor fi cîteva zile destinate meciurilor de baraj pentru Euro 2016, cand vom afla și ultimele nume de pe lista turneului final din Franța, dar și partidelor din zona sud-americană, contînd pentru preliminariile Mondialului din 2018. Argentina-Brazilia e în mod evident capul de afiș al zilei, imediat după venind confruntarea dintre Norvegia și Ungaria, prima manșă a barajului. Nici Chile-Columbia nu e un meci oarecare, grație numelor jucătorilor implicați. Citeste mai mult …
Azi e ultima zi din faza preliminariilor Campionatului European. Azi vom afla și ultimele calificate direct, următorul pas pînă la stabilirea numărului complet de participante la turneul final din Franța fiind meciurile de baraj din noiembrie. Astăzi, Olanda stă la mîna Islandei pentru a afla dacă poate prinde măcar barajul, dar șansele sînt exrem de mici, în vreme ce Italia poate decide care dintre Norvegia sau Croația merge direct la Euro și care la baraj. Tot azi, dar spre dimineață, se dispută în America de Sud partide contînd pentru preliminariile Mondialului din Rusia, din 2018, cu Brazilia, Argentina și Uruguay printre protagoniste. Citeste mai mult …
A mai trecut o zi din Mondialul nostru. După părerea mea, în acest moment, sînt trei Mondiale în desfășurare. Al celor care participă sau au participat, al celor care nu participă, și au Mondialul de dat cu părerea, și Mondialul de scandal pe care-l vedem pe televiziunile de știri, întruchipat de un Bercea, căruia o tipă simpatică i-a zis Borcea (iată și legătura cu fotbalul!) și o Isaura, care i-a transformat pe toți în sclavii intereselor de moment. Dar să nu ne batem capul prea mult cu cealaltă actualitate, să rămînem la fotbal. Și la Campionatul Mondial. Au mai plecat acasă niște ”europene”, dovadă din ce în ce mai clară că e foarte greu pentru ”naționalele” Bătrînului Continent să evolueze cu randament rezonabil în America de Sud. Care continent și-a asigurat prezența în semifinale și în finala mică, împerecherea Brazilia-Chile vs Columbia-Uruguay urmînd să dea, probabil, adversara Germaniei în semifinale. Dar nu cred că e bine să ne hazardăm în pronosticuri la acest turneu final unde calculele hîrtiei au respectate parcă mai puțin ca niciodată.
<
O să mă refer în cele ce urmează la Italia-Uruguay printr-o paralelă Balotelli-Luis Suarez. E plin internetul de dinții lui Luis Suarez. De glume, de opinii, unele mai violente, altele doar ironice. Depinde pe ce parte a baricadei de găsești. Nu-s puțini cei care cred că Luis Suarez va avea mari probleme după această trăznaie în a-și continua drumul ce pare destul de clar spre un transfer în afara Angliei. Nu-s de aceeași părere. Dacă l-a mușcat pe Chiellini, să presupunem totuși că l-a mușcat și că fundașul lui Juve nu arăta, cum pretinde destul de patetic uruguayanul Lugano, o cicatrice mai veche, dacă l-a mușcat deci pe Chiellini nu înseamnă că Luis Suarez a devenit brusc un fotbalist mai prost sau mai puțin interesant pentru Real Madrid ori FC Barcelona. Cluburile care, se zice, l-ar vrea, fiecare cu armele sale, Madridul mizînd pe bani, Barcelona pe nevasta atacantului, care fiind născută la Barcelona și avînd familia acolo ar trage cu dinții, ai săi nu ai soțului, spre Catalunya. Luis Suarez va fi transferat, dacă va fi transferat, pentru că dă goluri și pentru ceea ce face în teren, fotbalistic vorbind. Comparația cu Balotelli va veni mai tîrziu, căci felul în care înțelege să joace Suarez pentru echipă nu se compară cu cel al fostului ”Super Mario”.
O să mă întorc cu 12 ani în urmă, cam în această perioadă. Se terminase Mondialul asiatic, iar Florentino Perez era hotărît să-l transfere pe brazilianul Ronaldo. Făcuse un Mondial fantastic și era o lovitură de genul celor pe care le dorește Florentino în fiecare vară. Printre colaboratorii săi apropiați n-a găsit chiar un consens. Jorge Valdano a fost unul dintre cei care s-a opus, pesemne avînd cine știe ce altă variantă. A adus ca argument viața dezordonată a lui Ronaldo, faptul că-i cam plac femeile și distracția. Florentino i-a ascultat argumentele, dar i-a servit o replică inteligentă: ”Jorge, nu-l iau de ginere, îl iau să dea goluri”. Ceea ce a și făcut. În sensul că l-a luat. Și ceea ce a făcut și Ronaldo, a dat goluri, și încă destule, cu toate probleme sale.
Întorcîndu-ne la Luis Suarez o să spuneți că problemele sale țin totuși de teren. E corect. Un astfel de gest poate avea consecințe. Imediate, dacă e cartonaș roșu, sau ulterioare, dacă se lasă, cum e posibil acum, cu vreo suspendare. Cred însă că Luis Suarez e mai util echipei la care joacă decît Mario Balotelli. La Balotelli nu există stare de mijloc atunci cînd e vorba de implicare, nu există ”așa și așa”, există doar două variante, da și nu. Cu Anglia a fost da. Cu Costa Rica și Uruguay a fost un nu categoric. Eu unul îl prefer pe Suarez, care dincolo de goluri are o implicare totală față de tricoul pe care-l poartă, de unde cred și aceste ieșiri, unui Balotelli inexistent și mai degrabă destructiv față de ai lui. Ieșirile lui Suarez pot fi, în opinia mea, destul de repede corectate cu o vizită la psiholog și nu cred că, în eventualitatea unui transfer la Real sau Barcelona, ar mai apărea așa ușor, căci concurența cu Cristiano, Benzema, Messi sau Neymar l-ar obliga la mai multă minte. Dinții lui Suarez sînt o touși anecdotă, golurile sale sînt însă o realitate pe care nu i-o poate mușca nimeni.
Despre Italia-Uruguay ar fi puține de spus. Italia avea nevoie de un 0-0, dar a încercat să-l obțină ușor atipic pentru ceea ce înseamnă fotbalul italian. A încercat un soi de ”catenaccio cu posesie” ceea ce nu prea i-a ieșit. Nici n-a atacat, nici nu s-a apărat organizat, așa cum îi știam pe italieni. Să nu uităm că la 0-0, înainte de ”mușcătură”, Suarez are un unu contra unu cu Buffon la care bătrînul Gianluigi a salvat uluitor. Italia a jucat intermitent la acest Mondial, trecînd de la foarte bine cu Anglia la mizerabil cu Costa Rica și ajungînd la un rezonabil cu Uruguay, pentru că nu trebuie să uităm de eliminarea lui Marchisio. Numai că granița dintre bucurie și deziluzie în fotbal e foarte mică, iar acest ”rezonabil” n-a folosit la nimic. Poate și pentru că nimeni de la italieni n-a arătat acel spirit de luptă și de sacrificiu pe care l-am văzut la uruguayeni. Inclusiv la Suarez, în felul său, dar în special la Cavani, care-n multe momente părea inexistent pentru un neavizat, dar asta doar pentru că era mai retras ca de obicei, alergînd spre zona lui Pirlo, ca să-l ”tamponeze” de fiecare dată cînd acesta primea mingea. Un Pirlo de la care cred că s-a așteptat prea mult, căci spre deosebire de Juventus nu avea alături de el un Pogba și un Vidal, care să-i asigure prin forța lor acea libertate de mișcare de care are nevoie.
În America de Sud se spune despre Uruguay că e o țară mică, pe care greu o identifici pe harta unui continent dominat de coloși, al cărei nume a ajuns cunoscut în Europa datorită fotbalului. Un fotbal ce aduce cîteodată cu unul de cartier, de curtea școlii, dar care produce și aduce după sine multe avantaje.
P.S.
Despre Grecia, numai de bine. Că a fost sau nu penalty (eu cred că a fost) nu mai contează. Prin calificarea în ”optimi” și posibil chiar în ”sferturi” (totuși vorbim de Costa Rica) grecii i-au servit cea mai bună scuză selecționerului nostru pentru barajul de anul trecut și pentru preliminariile ce urmează. Sînt o echipă puternică, nu?
P.S 2
Selecționerul italian și președintele federerației italiene au demisionat. Nu există nici o legătură între această realitate și P.S-ul de mai sus.
P.S 3
La început am ținut cu Spania. A ieșit. Apoi cu Italia. A ieșit. De acum înainte nu mai țin cu nimeni. Cred însă în continuare, așa cum am crezut din prima zi, că va cîștiga Brazilia
A început Cupa Confederațiilor, prilej pentru FIFA să mai bifeze o competiție, după unii complet nefolositoare, prilej pentru fotbaliștii prezenți să mai adune minute în gleznele lor și așa obosite, prilej pentru selecționeri să mai vadă ce și cum, prilej pentru noi să mai vedem fotbal în aceste zile de, aproape, vacanță. Din punctul nostru de vedere, zic, nu-i rău, deși orele nu-s dintre cele mai bune. Așa va fi însă la anul, cînd va fi Mondialul adevărat, așa că e bine oarecum să ne obișnuim.
Spania-Uruguay era în mod evident afișul cel mai apetisant al primei etape. Campioana europeană contra campioanei Americii de Sud. Cine n-a văzut meciul, și rău a făcut dacă a ratat în special prima repriză, poate fi înșelat de scorul final. 2-1 pentru Spania e mult prea scurt și poate da senzația de mare luptă. Însă -a fost așa. Spania aproape că s-a distrat în 90 la sută din meci și le-a arătat celor care se gîndesc la alte scenarii pentru la anul, pretinzînd că polul de putere în Europa e altul, că se păcălesc teribil.
Nu știu dacă Uruguayul a jucat pur și simplu prost sau n-a avut ce face. Merg totuși pe a doua variantă. N-ai cum să joci fotbal dacă n-ai mingea. Iar mingea a fost la Spania. Indiferent dacă unii consideră această manieră de a interpreta fotbalul drept plictisitoare, bazîndu-se însă doar pe idei preconcepute, Spania nu s-a dezis de ea. Și, sincer, nici nu cred că ar avea cum s-o facă. Atît timp cît în această echipă există Iniesta, care mi se pare deja cel mai important om, înaintea lui Xavi, atîta timp cît există și Xavi, atîta timp cît Fabregas arată altă față în tricoul naționalei față de tricoul Barcelonei, atîta timp cît rezervele se numesc Mata, David Silva, Javi Martinez, Fernando Torres sau David Villa, Spania nu va putea juca alt fotbal decît cel pe care-l joacă.
Prima repriză cu Uruguay, spun ziariștii spanioli, a fost cea mai bună din epoca Del Bosque. Zic să-i credem pe cuvînt, căci au văzut mai bine ca noi ceea ce s-a petrecut în acești ani. ”Bătrînul” Del Bosque, cu aerul său de bunic preocupat ca nepoții săi din iarbă să se simtă bine, a găsit formula prin care să înlocuiască absența lui Xabi Alonso. Și nu vorbim de un fotbalist oarecare. În plină epocă a ”tiki-taka Barcelona”, cînd i-ar fi fost foarte ușor să translateze modulul ”blau-grana” în cel al naționalei, Del Bosque nu s-a lăsat influențat și a apelat la doi închizători, cu Xabi Alonso lîngă Sergio Busquets. O măsură de siguranță care le-a permis celor din fața acesui cuplu să se desfășoare în voie. Cu performanțele știute.
Acum, e posibil să se fi intrat într-o altă dimensiune. Există voci care spun că Xabi Alonso nu prea mai e pe placul vestiarului, urmare a detașării sale evidente de grupul Casillas-Ramos-Albiol și apropierii de Jose Mourinho. Pe care, zice-se, ar vrea să-l urmeze la Chelsea. Paradoxal, asta l-ar fi îndepărtat și de grupul catalanilor, mult mai puternic la națională, mult mai influent și în mod clar atașat, fără rezerve, celor 3 mai sus amintiți în disputa lor cu Mourinho. Prietenia Casillas-Xavi și Ramos-Pique funcționează dincolo de rivalitatea sportivă din Primera Division, la fel cum, la vremea respectivă, ”trădătorul” Figo, deja jucător la Real, lua un avion privat și venea, în creierii nopții, ca să nu-l descopere nimeni, la Barcelona pentru a-l vedea pe Guardiola și a fi alături de el la nașterea unui dintre copii. O prietenie nu ține cont de nimic, iar lumea nu se împarte în în prieteni și dușmani în funcție de anumite preferințe fotbalistice.
Pus așadar în fața absenței lui Xabi Alonso, Del Bosque a apelat, abia acum, la sistemul Barcelonei. Dar și cu anumite modificări. În loc să-l pună pe Javi Martinez, ultra-medaliat și arhi-lăudat în acest final de sezon, lîngă Sergio Busquets și să mențină modulul 4-2-3-1, l-a lăsat pe Javi pe bancă. Jocul de asociere al mijlocașului de la Bayern nu e la nivelul celui oferit de Xabi Alonso și ar fi însemnat să fie doi oameni extrem de apropiați ca profil, Busqutes și Martinez, unul lîngă celălalt. S-ar fi călcat, cum se spune pe la noi, ”pe bombeuri”, iar circulația ar fi avut de suferit.
Aparent, formula era 4-3-3, cu Iniesta și Xavi de-a stînga și dreapta lui Sergio Busquets. Dacă urmăreați însă atent faza de atac și nu cea de apărare, iar în marea majoritate a timpului Spania a atacat, l-ați fi observat pe Xavi pe aceeași linie cu Busquets, iar în fața lor aceeași linie de 3 dintotdeauna, Pedro, Fabregas, Iniesta. Plus Soldado, ca număr 9 veritabil, un atacant de careu veritabil, încă o găselniță a lui Del Bosque la acest turneu, după atîtea și atîtea meciuri cu 9 fals sau chiar fără 9, vezi Euro 2012.
Am mai remarcat cîteva aspecte. Dificultățile pe care le are Casillas în juca mingea cu piciorul. Asta apropo de Victor Valdes și de discuțiile în jurul său. Azi, așa cum joacă Barcelona, lui Casillas i-ar fi greu să se obișnuiască. L-am mai remarcat pe Pedro, cu o mare libertate de mișcare, a cărui maturizare e evidentă, fără să mai vorbesc de saltul uluitor pe care l-a făcut. Acum 4 ani, era Pedrito și primea cîteva secunde de la Guardiola în finala Ligii de la Roma cu Manchester United. Acum, după mai bine de 200 de meciuri disputate, a cîștigat tot ce se poate cîștiga. Despre Soldado, am vorbit, iar despre Iniesta, zău că nu mai am ce. După părerea mea va deveni, dacă nu cumva a și devenit, cel mai important fotbalist din istoria Spaniei.
Despre Uruguay, puține de comentat. Toată lumea i-a așteptat pe Cavani și Suarez, doi jucători care s-au cam autotrecut pe lista transferurilor, propunîndu-se, fie direct, fie prin intermediul părinților, la diverse echipe. Pe Cavani l-am văzut extrem de rar, pe Suarez parcă mai mult, oricum, atacantul lui Liverpool se mai scoate cu golul marcat.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!