Nu știu sigur dacă asta și-a propus, dar e cert că a reușit. Jose Mourinho, el e subiectul. A reușit să devină personajul despre care se va vorbi cel mai mult în această pauză de două săptămîni din fotbalul spaniol. E stilul lui, prin tot ceea ce face, voit sau fortuit, Mourinho reușește să fie în centrul atenției. De data asta a izbutit, printr-o simplă decizie, să-și acorde un protagonism planetar. Căci despre el nu discută acum doar cei ce sînt, într-un fel sau altul, în jurul lui Real Madrid, ci toată lumea care are cît de cît habar de fotbal.
Gestul în jurul căruia se învîrte toată polemica e lăsarea lui Iker Casillas pe banca de rezerve la meciul de la Malaga, întîmplător (sau nu?) ultimul din an. Sînt două direcții de discuție. Cel pur sportiv, al deciziei tehnice, și cel al mesajului subliminal.
Din punct de vedere sportiv, dacă e să judecăm foarte la rece și să analizăm foarte la obiect, Iker Casillas n-a avut cel mai bun sezon posibil. De puține ori a fost ”San Iker”, de multe ori a primit goluri parabile. Inclusiv cele din faze fixe, căci rolul portarului de a-și dirija apărarea la aceste momente e extrem de important. Existau așadar suficiente motive, pur sportive, care să justifice acest gest. Pînă la urmă, nimeni, nici chiar căpitanul campioanei mondiale și europene, n-are un loc de titular asigurat din start, indiferent de forma în care se află. Pentru un fotbalist, fie el și portar, momentul în care nu mai simte pericolul concurenței e echivalent cu intrarea pe o spirală periculoasă, cea în care-și pierde motivația, concentrarea.
Discuția însă nu se poate opri aici. Căci întrebarea ce se pune, logic, e cît de răspunzător e Casillas de situația de la Real? Asta e ceea ce a încercat Mourinho să transmită, subliminal. Oricîte analize am face, de oricîte ori am revedea meciurile Madridului din acest sezon, tot nu ne apare un Casillas drept principal vinovat. Mesajul lui Mourinho se îndreaptă însă spre ceea ce noi nu putem vedea la televizor. Spre vestiar, spre antrenamente, spre relațiile din grup. Iar ținta cam asta este, responsabilizarea căpitanului pentru ceea ce toată lumea a observat, deteriorarea relațiilor din interiorul lotului.
Privind pe după degetul lui Mourinho, îndreptat, chiar și subliminal, către portarul și căpitanul său, e timpul să ne întrebăm ce scop are portughezul acum? Ce urmărește el, de fapt? În general, un antrenor care vrea să-și forțeze plecarea, cam asta face: se ia la trîntă cu nucleul dur al vestiarului. Dimpotrivă, un antrenor ce vrea să obțină prelungirea contractului caută să găsească un punct comun cu acest nucleu. Senzația e ca Mourinho își cam caută de drum, plecînd și de la un aspect deloc de neglijat, cel financiar. Dacă e demis, va primi 20 de milioane de euro compensații, daca-și dă demisia, plătește el 10 milioane. Sigur, există posibilitatea negocierilor, dar punctul de plecare cam ăsta este.
Paralelismul cu finalul din episodul Chelsea e evident. Dar și cu alt episod, din alt serial, ceva mai vechi. Mourinho parcă-i clonează comportamentul lui Louis van Gaal, de la Barcelona. Și olandezul avea aceleași obiceiuri. Vedea în ziariști principalii dușmani, umpluse vestiarul de olandezi, căuta mereu vinovați în rîndul jucătorilor, pe care nu ezita să-i numească, direct, în fața presei, cît despre el, scosese din dicționar cuvîntul autocritică. Acel comportament l-a împiedicat pe olandez să obțină rezultate notabile, vorbim aici de Liga Campionilor, normal, cu o echipă ce avea o bază colosală, tripleta de atac Figo-Kluivert-Rivaldo și linia de mijloc Luis Enrique-Guardiola-Cocu, cele mai bune din acea epocă, la finalul anilor 90.
Primăvara se anunță tare agitată. La 16 puncte de Barcelona, titlul e uitat. La 7 puncte în spatele lui Atletico, deja și locul doi e complicat. Cu doar două puncte peste Malaga, locul trei e și el amenințat. Iar cu o ”dubla” cu Manchester United în față, obiectivul numit Liga Campionilor se vede cam în ceață, căci abia sîntem la faza ”optimilor”, iar pînă la finală, de va fi să treacă, mai pot apărea pericolele numite Bayern, Dortmund și, evident, Barcelona.
Deocamdată, urmează două săptămîni de pauză. Timp în care Mourinho a reușit să-i facă pe toți să vorbească doar despre el și despre Casillas. Nimic despre Real.
Caută-mă!