Belgia și Țara Galilor se întâlnesc astăzi la Lille, în cel de-al doilea sfert de finală al Campionatului European din Franța, învingătoarea urmând a întâlni, în semifinală, Portugalia. Se vor afla față-n față două dintre cele mai prolifice echipe ale acestui turneu final. Belgia a marcat 8 goluri până acum, în vreme ce Țara Galilor are 7 goluri înscrise. Aflată pentru a doua oară într-un sfert de finală la un turneu final, după cel de la Mondialul din 1958, Țara Galilor se bazează pentru confruntarea de azi în principal pe Gareth Bale, de partea cealaltă, Belgia, care va conta pe sprijinul a 50.000 de suporteri, Lille aflându-se foarte aproape de granița sa, încearcă să compenseze prin forma bună a starurilor sale Eden Hazard și De Bruyne carențele din jocul colectiv, dar și absențele din apărare, acolo unde Vermaelen este suspendat, iar Vertonghen este accidentat. În programul zilei de azi regăsim și partide din campionatul Norvegiei, care se reia după pauză, dar și din MLS. Amănunte și cote mai jos. Citeste mai mult …
Atletico Madrid fără Diego Simeone nu se poate concepe. Cel puțin nu în ziua de azi. Între Simeone și clubul ”colchonero” există o asemenea legătură încît cred că, prin absurd, dacă Simeone și-ar anunța plecarea mîine, Atletico ar avea nevoie de multe săptămîni pentru a-și reveni. Probabil că se va petrece și acest moment, căci nimeni nu e etern pe lumea asta, cu atît mai puțin în fotbal. Probabil că va veni momentul cînd ”Cholo” vă părăsi pe Atletico, poate cu destinația Serie A, un campionat care cred că i s-ar potrivi la perfecție, poate cu destinația Argentina, mă refer aici la echipa națională, care cred că are nevoie de o personalitate pe bancă, astfel încît personalitățile din teren să fie ajutate. Așa cum Guardiola a plecat de la Barcelona, Klopp de la Dortmund, iar exemplele pot continua, pesemne că tot așa se va întîmpla și cu Simeone. Dar nu în momentul ăsta. Citeste mai mult …
La finalul săptămînii trecute, atunci cînd prinsese contur ipoteza trecerii lui Vermaelen de la Arsenal la FC Barcelona, mi-a atras atenția un comentariu pe care un cititor al cotidianului catalan respectiv, nu mai rețin dacă era Sport ori El Mundo Deportivo, dar nici nu prea are importanță asta, un comentariu așadar care suna ceva de genul: ”ce ușor e să ajungi director sportiv la un asemenea club. Transferurile astea le puteam face și eu”. Ținta atacului era Andoni Zubizareta, actualul director sportiv al Barcelonei, cel în sarcina căruia cad, cel puțin teoretic, transferurile de jucători. Opinia nu e una singulară căci nu-s deloc puțini cei care considerăn campania de achiziții a catalanilor din această vară departe de a fi o reușită.
Dar oare chiar așa e? E simplu să ai opinii. E și mai simplu să te crezi deștept și să consideri că ai putea face față în orice domeniu. Mai ales de cînd jocurile de tip manager au pătruns pe piață au apărut din ce în ce mai mulți ”pregătiți” care cred că se pricep la toate. Din păcate pentru ei, jocurile n-au nimic comun cu realitatea. E ca și cum ai spune că ești pregătit să conduci o armată doar pentru că ai cîștigat cine știe cîte bătălii pe calculator ori că ai putea fără probleme să pilotezi un avion doar pentru că te-ai descurcat la simulatoare în fața unui laptop sau a unei tablete.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să ne întoarcem la Zubizareta. Nici eu nu-s foarte convins că achizițiile Barcelonei sînt cele mai bune, dar cred că trebuie să așteptăm cîteva luni pentru a da verdicte. Eu n-am deocamdată certitudini, am însă cîteva dubii. Sau semne de întrebare. Spre exemplu, am mai spus-o, n-am înțeles de ce Luis Enrique l-a refuzat pe Kroos și l-a preferat, oarecum pe aceeași sumă de bani, pe Rakitic. Există această informație, și n-am nici un motiv să cred că nu e adevărată căci vine de la un om foarte bine informat atunci cînd vorbim de FC Barcelona, cum că Toni Kroos ar fi fost mai întîi oferit Barcelonei și abia după refuzul catalanilor a fost direcționat spre Real Madrid. Asta și pentru că direcția Manchester United a fost din start scoasă din discuție de Bayern, nemții fiind, zice-se, deranjați peste măsură de contactele existente între United și Kroos fix în momentele în care se negocia prelungirea contractului cu Bayern. Cum o astfel de oportunitate de mercato nu putea fi ratată de un club ca Real Madrid, operațiunea s-a încheiat rapid, iar oficializarea ei a venit la fel de repede.
Achiziționarea lui Luis Suarez mi se pare tot un soi de oportunitate de mercato. Era destul de clar că Luis Suarez nu se putea întoarce să joace în Anglia. Și nu pentru că Liverpool ar fi avut vreo vină aici, ci din pricina atmosferei ce devenise irespirabilă pentru uruguayan încă dinaintea episodului cu mușcătura. Luis Suarez era, cum se spune, pe piață și oportunitatea achiziționării sale nu trebuia scăpată. Am însă ceva dubii în legătură cu prețul de achiziție, care mi se pare mare ținînd cont de situația pe care o are Suarez. E posibil ca Barcelona să existe siguranța reducerii sancțiunii la TAS, dar asta o să vedem în zilele următoare.
Ce-i doare cel mai mult pe catalani e însă situația fundașilor centrali. E limpede de vreo cîțiva ani că Barcelona are nevoie de un fundaș central care să i se alăture lui Pique, dar și a altuia care să creeze concurență pe acest post, căci Pique din cauza asta a coborît cîteva trepte valorice, pentru că n-a avut concurență. Cînd ești sigur de postul tău, cînd știi că orice faci n-are cine să te așeze pe banca de rezerve, te mulțumești cu puțin iar concentrarea scade. Nu știu însă în ce măsură Mathieu și Vermaelen sînt capabili să creeze această concurență și să aducă plus-valoare în acest compartiment.
Nu-i ușor să găsești un fundaș central pentru FC Barcelona. Faptul că toată lumea știe că echipa are nevoie nu ajută, dimpotrivă, crește automat prețul pentru orice țintă. Dacă eu vreau să-i vînd o mașină unui potențial cumpărător, negociez cu el astfel încît să fie bine pentru amîndoi, dar dacă știu că el trebuie neapărat să cumpere acea mașină atunci strategia mea e alta și încerc să scot cît mai mult posibil, pentru că e cu spatele la perete. Apoi, nu orice fundaș central se potrivește la FC Barcelona. Spre exemplu Vidic, un nume care mi-a venit în cap chiar acum, n-ar fi mers, chit că venea gratis. Un fundaș central la FC Barcelona trebuie să știe să se adapteze stilului de joc al catalanilor. Să știe să se descurce în situații în care există spații mari în fața lui, dar și-n spatele lui, să fie rapid astfel încît să poată acoperi aceste spații pe care s-ar deplasa adversari, să știe să dea o pasă curată, să poată participa la construcție, dar să fie capabil să dea și o pasă lungă suficient de precis, să poată să iasă relaxat din situații de pressing advers, să știe să anticipeze un eventual contraatac al adversarilor, dar să și acopere spatele fundașilor laterali, ale căror urcări în atac sînt obișnuite.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Revenind la cele două nume aduse de Barcelona în această vară, e posibil ca Mathieu și Vermaelen să aibă aceste caracteristici. În privința belgianului, faptul că provine de la școala Ajax-ului și vine de la Arsenal reprezintă suficiente garanții. S-a comentat mult despre numărul mare de jucători luați de Barcelona de la Arsenal. Mie nu mi se pare o chiar așa de mare mirare, căci stilul pe care Arsene Wenger l-a impus la Arsenal seamănă mult cu stilul Barcelonei. Jucătorii pe care Wenger îi aduce sub comanda sa iubesc în primul rînd mingea, știu cum să se comporte cu ea și nu caută s-o bubuie la primul pressing al adversarului. Faptul că puțini dintre cei aduși de la Arsenal la Barcelona au și dat randamentul scontat e o altă discuție, care cred că ține și de motive punctuale ale fiecăruia.
Mi se pare însă că s-a plătit mult și pentru cei doi. Cu aproape 40 de milioane cred că putea fi convins Hummels, ținta din ultimii ani. Mai exact, putea fi convins Jurgen Klopp, căci Hummels nu cred că ar fi avut vreo problemă în acest sens. Cred că o sumă de genul ăsta putea deschide o discuție și pentru Thiago Silva. Nu cred însă că David Luiz era o soluție, căci lîngă Pique e nevoie de un fundaș serios, nu de un amator de glume așa cum e și David Luiz. În apărare, glumele nu merg, e nevoie de mai multă seriozitate în acea zonă.
Mi se pare că din nou i se trîntește ușa-n nas lui Bartra. Și cred că putea primi mai multe șanse. Nu întîmplător, fundașii care au făcut față cerințelor la Barcelona în ultimii ani sînt destul de puțini, iar Puyol și Pique, a căror societate devenise un reper, au venit de la Academia La Masia. Rafa Marquez ar fi unul dintre ei, eu l-aș adăuga și pe Gică Popescu, poate Frank de Boer și cam atît. De aceea, tocmai pentru că provine și el de la La Masia, cred că Bartra putea primi mai multe șanse.
Discutînd despre achzițiile Barcelonei, cineva îmi spunea că un adevărat conducător e cel care face performanță fără să arunce cu banii. Și mi-l dădea exemplu pe Adriano Galliani. Și asta fără să fie fan al Milan-ului, dimpotrivă. Însă Galliani e un exemplu, inclusiv în aceste zile grele din punct de vedere financiar pentru Milan, de conducător care să știe să negocieze în folosul clubului său, care să știe să se decurce în orice situație. Eu nu cred, de exemplu, că Galliani l-ar fi luat cu atîția bani pe Vermaelen, în condițiile în care contractul său se termină în vara viitoare și a adunat, în 4 ani la Arsenal, peste 450 zile de absență din cauza accidentărilor. Chiar și acum el e accidentat.
Există o vorbă veche, nu neapărat în fotbal: ”cu bani poate oricine”.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Căutare
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Articole recente
Comentarii recente
- Gascoigne on BALONUL DE AUR ȘI CONTROVERSELE SALECum ar zice Octavian Popescu: ''Au ajuns toti schiopii sa ca?tige balonul de aur''.
- Marius on BALONUL DE AUR ȘI CONTROVERSELE SALESalut Andrei, Eu cred ca Madridul a avut o problema cu desfasurarea evenimentelor, de aici boicotul. Deja de cateva saptamani in [...]
- Gascoigne on REAL MADRID: PROBLEME ÎN PARADIS?In August n-ai cum sa te duci la Mallorca decat relaxat :)
- Gascoigne on CHELSEA, ÎNTRE HAOS ȘI INGINERII FINANCIAREAmericanii de Chelsea cred cu tarie in franciza, de-aia au transferat atat de multi jucatori. Vor sa devina varianta din [...]
Caută-mă!