MESSI, MEDICAMENTUL MINUNE

MESSI, MEDICAMENTUL MINUNE

 

Barcelona era în moarte clinică. Respira, dar era ținută în viață de aparate. Medicamentul salvator era la trei metri de gazon. Iar bolnavul, respirînd din ce în ce mai greu, aștepta reacția medicului. Care nu putea fi alta. Tratamentul de urgență a funcționat. Pacientul și-a recuperat simțurile, a început să respire, a deschis ochii și apoi s-a ridicat în două picioare. Tratamentul a funcționat. Pericolul trecuse.



E greu de imaginat această echipă a Barcelonei fără Lionel Messi. Dar la fel de greu de imaginat este Lionel Messi fără această echipă a Barcelonei. S-a văzut extrem de limpede legătura de suflet existentă între cele două entități. Pentru Messi, Barcelona e totul. La nivel fotbalistic, evident. Felul în care s-a comportat în minutele cît a stat pe bancă vorbesc de la sine. S-a așezat în primul rînd, deși, de regulă, în puținele partide cînd începe ca rezervă, are loc undeva în spate, pe rîndul doi. Acum a vrut să fie acolo, aproape, să simtă temperatura colegilor săi și, eventual, să-i ajute. Cu un impuls, cu un strigăt, cu o pasă energetică. Și-a ros unghiile, mișca din picior nervos, gesticula. Ar fi dat orice să intre pe teren. Pentru că știa, vedea, simțea că echipa are nevoie de el. Iar faptul că el nu poate fi acolo cînd echipa are nevoie de el îl durea mai tare decît o ruptură musculară.

Puțini fotbaliști acceptă să-și pună în pericol sănătatea. E ceea ce au ei mai de preț, ca toată lumea de altfel. S-a văzut extrem de limpede că Messi nu era complet refăcut. Se vorbea de 50 la sută de recidivă. Messi și-a asumat riscurie, deși risca mai mult decît să piardă întreg sezonul. O ruptură musculară agravată poate da multe bătăi de cap în viitor, nu e o tăietură superficială pe care pui un pic de spirt și mergi mai departe. Amintiți-vă de Andres Iniesta! În finala Ligii Campionilor de la Roma, din 2009, a intrat nerefăcut după o leziune musculară identică. A forțat, s-a rupt in nou, iar pentru el a urmat un sezon, 2009-2010, plin de probleme musculare.



Barcelona a aliniat două echipe în acest retur cu PSG. O repriză de o oră, fără Messi, o alta de jumătate de oră, dar cu Messi. Ce schimbare de tonus, de atitudine, de mentalitate. În prima oră, jucătorii catalani semănau cu niște vapoare în derivă, prinse de furtună și cu aparatura de bord defectă. Navigau anarhic, într-un soi de entropie necontrolată, făceau greșeli aproape incredibile de poziționare. Frica domina gazonul, iar panica prindea contur, se revărsa dinspre tribună spre teren ca un tsunami provocat de cutremur. Cutremurul, evident, a fost golul lui Pastore. Și atunci a apărut Messi. Ca un far în furtună, arătînd vapoarelor dezorientate care e direcția corectă. Lumina discret, fără să fie la capacitate maximă. Dar lumina. Și asta a fost de ajuns.

Cînd mingea ajunge la Messi, publicul își ținea respirația. Oamenii aceia l-au văzut pe Messi de sute de ori. Îi știu mișcările pe dinafară și au înțeles imediat că nu-i ok, că nu-i el cel obișnuit, că e ceva care-l ține. Reacția echipei la intrarea lui Messi a fost promptă. A semănat cu un calculator reactivat din starea de ”sleep”. Dani Alves și-a regăsit sprinturile, David Villa și-a regăsit inspirația, iar Pedro și-a regăsit golul, aliatul său cel mai de preț, fratele de cruce care-i însoțește cariera de cînd Pep Guardiola s-a decis să-i acorde încredere, deși jucase doar în liga a patra. A fost de ajuns o singură fază, a fost de ajuns o singură rupere de ritm și o pasă filtrantă pentru ca Barcelona să dea golul care s-o ducă spre a 6-a semifinală consecutivă.

Din punct de vedere al Barcelonei, analiza e simplă. Există o mare problemă la această echipă, dincolo de Messi-dependența. Recuperarea baloanelor pierdute. Acea agresivitate cu care Barcelona își devora rivalul cînd acesta avea posesie acum nu se mai vede. Abia apoi urmează problemele din defensivă, căci e totuși ilogic să joci cu Adriano fundaș central, proaspăt ieșit dintr-o leziune musculară și intrat în alta. Tito Vilanova are acum două săptămîni la dispoziție pentru a găsi o nouă formulă de apărare.

Ceva și despre PSG. Merită aprecierile tuturor, iar senzația e că la Paris se construiește o echipă bună. O echipă bună însă are nevoie de timp pentru a deveni o echipă mare. Adaptarea la Champions League e un proces lent și are nevoie de astfel de eșecuri. Eșecuri fără înfrîngere, dacă se poate spune așa.

Ancelotti și-a arătat valoarea ca antrenor. A schimbat ce era de schimbat în modulul inițial. Lavezzi spre stînga și Pastore spre centru. Lavezzi îl trăgea mereu pe Pique spre zona din spatele lui Alves, iar Pastore ducea lupta sa cu Adriano. Paradoxal, golul a venit cu Pastore plecînd din stînga și Lavezzi în centru și-n ofsaid, dar a fost o excepție. Problemele lui Ancelotti au apărut cînd echipa a obosit, iar banca nu-i oferea variante. Pesemne că schimbarea lui Verratti, altfel un fotbalist de mare mare viitor, a venit ca urmare a oboselii acestuia, căci altă explicație nu există. E de presupus că în vară parizienii vor deschide din nou larg conturile bancare pentru alte cîteva transferuri.

În acest context aș vrea să-l așez și pe Ibrahimovici. Demult, Arrigo Sacchi a zis despre el că e mare în meciurile mici și mic în meciurile mari. Ibra n-a apărut cînd PSG avea nevoie de el. A dat o pasă de gol, dar era un meci mic atunci. Meciul mare a început cînd a intrat Messi. Atunci ar fi avut nevoie PSG de un lider în teren. Dar Zlatan n-a apărut, deși avea în față un Bartra aproape terorizat și lipsit de experiență. S-a resemnat. Nu pot să nu mă întreb cum ar arăta această echipă a PSG-ului cu Radamel Falcao între Moura și Lavezzi, cu Aguero, cu Van Persie, cu Rooney, cu Benzema chiar. E posibil să se întrebe și șeicii chestia asta.

Un lucru e cert. Vom avea două semifinale grozave. Nici nu mai contează cine cu cine pică. În acest moment, senzația mea e că ordinea favoritelor e Bayern, Real, Barcelona, Dortmund. Bayern e o forță, Mourinho a dus Realul în vîrf de formă exact cînd trebuia, și nu vă luați după eșecurile din meciuri care nu contează. Barcelona pare la mare distanță de echipa din 2011, iar Borussiei îi lipsește cam ceea ce i-a lipsit și PSG-ului, experiența de a gestiona momentele de tensiune din Champions League. Fiecare din cele patru poate cîștiga însă trofeul, căci, dacă există diferențe între ele, nu sînt la nivel de prăpastie ci la nivel de detalii.

PSG-FC BARCELONA: ”MIDNIGHT IN PARIS” CU MESSI ȘI IBRAHIMOVICI

PSG-FC BARCELONA: ”MIDNIGHT IN PARIS” CU MESSI ȘI IBRAHIMOVICI

 

Pe cît sună el de apetisant pentru coperțile ziarelor de sport, duelul din seara asta de pe ”Parc des Princes” nu este unul dintre Ibrahimovici și Messi. Vorbim totuși de două echipe formate din fotbaliști extraordinari chiar dacă, da, cei doi reprezintă punctele de referință. Dar într-un sport colectiv cum este fotbalul, niciodată rezultatul nu depinde doar de duelul particular dintre două personaje.



Venirea Barcelonei la Paris a stîrnit în ”Orașul luminilor” o frenezie greu de anticipat totuși. Biletele la meci au ajuns la cote de finală de Champions League, nu la cota unui ”sfert”, iar cozile la case au amintit de alte locuri și de alte vremuri. Chit că le-a văzut pe toate, Parisul nu și-a văzut echipa niciodată atît de aproape de glorie. Cu o istorie ce n-are nici măcar jumătate de secol, PSG a cochetat cu fericirea, dar nu atît de preganant ca astăzi. Erau alte competiții, chiar dacă vorbim de finale europene, astăzi dimensiunea globală a acestui șoc fotbalistic o depășește pe cea din 1996.

Apropo de 1996. Se spune că rolul cel mai important în acea finală l-a avut un anume Jose Mourinho. Pe atunci secund al lui Sir Bobby Robson, Mourinho i-a pregătit englezului în cele mai mici detalii informațiile despre adversarul din acel joc de la Rotterdam, făcînd ca totul să fie mai simplu. Atunci Barcelona, cu Gică Popescu titular și căpitan, a cîștigat Cupa Cupelor.



Acum nu e vorba de așa ceva. La mijloc e doar o calificare mai departe, în semifinale, încă un pas așadar în drumul spre finală. Barcelona e favorită certă, iar faptul că revine Tito Vilanova contrastează cu aspectele mai puțin plăcute, absențele lui Puyol și Pedro, precum și lipsa de prospețime a lui Xavi și Jordi Alba, abia reveniți după accidentări.  Condiționat de aceste absențe, Tito Vilanova n-are cu ce să suprindă în linia de apărare. Alves, Pique, Mascherano și Alba sînt pregătiți să aștepte contraatacurile unei echipe pe care o voi analiza puțin mai jos. Să rămînem deocamdată la Barcelona! Există două curente de opinie în Spania. Unul care merge pe ideea clasicului 4-3-3, cu Alexis si Villa alături de Messi, celălalt pune în discuție oportunitatea vechiului modul adoptat de Tito Vilanova încă din toamnă, cel cu Fabregas prezent alături de Xavi, Iniesta și Messi. În ambele situații vorbim de avantaje și dezavantaje. Fabregas în teren asigură o circulație mai bună, o posesie mai bună, dar cu el Barcelona pirde într-un fel benzile, care cam sînt factorul nevralgic al parizienilor. Cum la PSG nu cred să joace altcineva decît Jallet, în dreapta, și Maxwell în stînga, introducerea lui Cesc limitează jocul Barcelonei pe acele zone. Alexis, în schimb, oferă posibilitatea de intra exploziv pe zona celui mai slab dintre cei doi laterali, Maxwell. Problema e că Alexis, ca și Fabregas de altfel, traversează un moment de formă deloc fericit, chiar dacă în cazul chilianului acest lucru se referă la faza de finalizare și nu la cea de demarcare, pe care o face exemplar. Mai e varianta Tello, foarte bun în deplasarea de la Vigo și cu conexiuni surprinzător de coerente cu Messi. Ăsta ar fi un argument puternic în favoarea sa, căci pentru Barcelona ar fi fantastic să-i poată alătura lui Messi doi oameni, Tello și Villa, cu care argentinainul să se înțeleagă foarte bine. Apropo de Villa. Deși în meciul ”naționalelor” de săptămîna trecută, poziția nu i-a convenit, e de presupus că va fi din nou așezat între fundașii centrali adverși. Astfel că, din acest punct de vedere, coabitarea cu Tello, mult mai periculos în banda stîngă, ar fi posibilă. Villa îl poate fixa pe Thiago Silva în preajma sa, brazilianul fiind un fundaș central clasic de marcaj, cu școală bine făcută în Italia, astfel că poate evita prezența lui în zona de mijloc, la construcție.

Ar mai fi un aspect. Barcelona e într-un brutal dezavantaj la fazele fixe. Mai exact la centrările în careul lui Valdes. A cărui prestație azi poate fi decisivă. Revine în poarta Barcelonei și revine la Paris, unde a apărat magnific în Franța-Spania 0-1. Pique și Sergio Busquets sînt singurii capabili să se opună supremației aeriene a parizienilor, ceea ce face ca pentru catalani să fie mai utilă acordarea loviturilor libere perpendiculare decît a celor din lateral.

Să mergem și la PSG. Ancelotti a tot schimbat sistemul în acest sezon. A început cu 4-3-2-1 atît de drag lui la Milan, cu Verratti pe post de Pirlo, Matuidi și Motta (sau Chantome) pe post de Gatusso și Ambrosini, cu Pastore și Lavezzi pe post de Seedorf și Kaka și cu Ibrahimovici pe… postul său. Căci pe Ibrahimovici greu îl poți compara cu altcineva. După venirea lui Lucas Moura, a schimbat în 4-4-2, clasicul italian de acum vreo 20 și ceva de ani.

 Azi are problema Lucas Moura. Dacă e apt de joc, trebuie să joace, căci calitățile îl recomandă pentru un astfel de șoc. L”Equipe n-are dubii în privința brazilianului, dar pare a avea în privința celui care-l va însoți pe Thiago Silva în apărare, Alex sau Sakho. Din punctul ăsta de vedere, puține se schimbă. Din punctul de vedere al lui Lucas Moura se pot schimba multe. Să plecăm de la ideea că va juca. Poziția lui e în dreapta, pe zona lui Jordi Alba ce vine după 10 zile de pauză. Însă, dacă joacă Lucas Moura în deapta, rămîne de văzut cine joacă în stînga. Aici apare Pastore, dar mi se pare greu de crezut că Ancelotti nu-i va oferi nici un fel de sprijin lui Maxwell, în condițiile în care, scriam mai sus, Barcelona are acolo un Dani Alves în bună formă, pe faza de atac mai ales. Pastore nu-i un bun jucător pe faza defensivă, mai degrabă n-o prea face, iar asta poate fi o problemă, căci ar fi al doilea, după Ibrahimovici. Mult mai corectă e plasarea acolo a lui Lavezzi, mai dispus la efortul de coborîre, plus mai util pe eventualele zone lăsate libere de Alves și neacoperite de Xavi și Busquets. Dacă există o parte de teren pe care Barcelona s-o lase de obicei liberă, ei bine este exact asta, zona din dreapta, în spatele lui Alves și Xavi.

Eu unul n-aș fi însă deloc mirat să văd din nou un 4-3-2-1. Motta nu e, dar e Chantome, care alături de Verratti și Matuidi poate fi extrem de important. Ancelotti știe ce știe toată lumea. Dacă te aperi bine cu Barcelona și recuperezi mingi ai șanse bune. Matuidi centru-stînga, în zona lui Xavi, așa cum a jucat și la ”națională”, și Chantome centru-dreapta, în zona lui Iniesta, plus Verratti în mijloc, iată o formulă pe care eu o văd posibilă. Cu Lucas Moura în dreapta și Lavezzi în stînga.

Iar în față Ibrahimovici. Nu se poate o avancronică a acestui meci fără a se vorbi despre el. În lipsa lui Puyol, în apărarea Barcelonei va fi Mascherano, iar jocul direct pe vîrf e un aspect ce nu-i convine deloc lui ”El Jefecito”, a cărui intuiție e mai importantă decît prezența fizică. Probabil că aici va fi rolul lui Busquets, căci Sergio se poate bate și fizic cu Zlatan. Cu suedezul în teren, are și Ancelotti o problemă. În primul rînd nu face pressing, ceea ce înseamnă o primă zonă de presiune depășită de catalani. În al doilea rînd, e limpede predilecția sa către jocul direct pe el, iar Barcelona are mari probleme întotdeauna cu rivali care, după ce recuperează mingea, construiesc cotraatacul din pase rapide, la firul ierbii, nu pe sus. Ibrahimovici e cel mai bun din campionatul Franței, dar nu e pe deplin fericit, căci Ligue 1 l-a obișnuit în multe meciuri cu un ritm lent, ceea ce cu Barcelona nu-i profitabil.



Fiind meci în două manșe, e posibil să nu avem azi acel duel electric pe care-l dorim. Deja sîntem în ”sferturi”, orice eroare lasă urme vizibile, iar strategia e tot mai prezentă. Nu va fi însă nici un meci oarecare. E prea multă calitate în teren pentru o partidă mediocră.

VALVERDE DE PARIS

VALVERDE DE PARIS

M-am numărat printre cei care credeau că PSG nu va avea un meci ușor la Valencia. Am și scris-o, tot aici, pe acest blog Mizam pe ”Mestalla”, pe capacitatea de luptă a Valenciei pe care am văzut-o cu Barcelona, pe absența lui Thiago Silva din apărarea parizienilor, dar și pe eventuale carențe pe faza defensivă ale echipei lui Ancelotti, plină de fotbaliști ofensivi.

În general mi-a ieșit avancronica. Un singur aspect mi-a scăpat. Nu m-am gîndit că Ancelotti va forța cu tripleta Pastore-Lavezzi-Lucas Moura de la început, toți 3 împreună. Mă gîndeam că Menez nu trebuie să lipsească, pentru că era într-o formă deosebită. Ei bine, uite că a lipsit. Iar lui Ancelotti i-a ieșit perfect. Cei trei de care vorbeam au făcut o partidă fenomenală, au destabilizat continuu o apărare greoaie, mult mai imobilă decît cea a francezilor, de la care se aștepta această caracteristică, mai ales că lipsea Thiago Silva.

 Valencia a avut mingea în acest meci. A se citi posesia. Dar asta nu garantează rezultatul positiv. PSG-ul a avut spațiile oferite de adversar. Cu generozitate, căci deplasarea în teren a băieților lui Valverde a fost lentă și, în unele momente, greu de înțeles. Valencia a avut și posesie, dar a și alergat mai mult. PSG a avut mai puțin mingea, a alergat mai puțin, dar a făcut-o cu mult folos.

Rezultatul e, la cum s-a jucat, bun pentru Valencia. Și asta pentru că, la pauză, Valverde l-a scos pe Banega, cel mai slab de pe tern în prima parte. L-a mai scos și pe Jonas, care n-a produs nici el mai nimic și a schimbat sistemul. Valdez lîngă Soldado și Canales pe zona lui Lucas Moura. Ancelotti a înțeles mișcarea și a mutat la rîndu-i cu Chantome în locul lui Moura, ca să echilibreze terenul.

Ibrahimovici și-a făcut numărul. E un fotbalist colosal. Are însă carențe evidente la nivel disciplinar. Aș îndrăzni să spun că are carențe la nivel de educație, o educație cam precară primită, după cum chiar el a recunoscut, în copilărie. E absolut anormal să faci ceea ce a făcut el, într-un moment în care nervii nu-și aveau justificare. Va lipsi la retur, dar mai rău pentru PSG e că va lipsi și Verratti. A jucat iar senzațional și este un jucător de care vom mai auzi. PSG-ul a pus mîna pe o bijuterie și a plătit destul de puțin pentru ea. Juventus l-a vrut, Conte a fost convins că va semna și, se spune, s-a enervat teribil cînd a auzit că pleacă la Paris. Fără Verratti și fără Ibra, cu acest 1-2 final, meciul retur oferă o oarecare doză de neprevăzut.

 Pe care, de exemplu, nu o oferă celălalt joc. Juventus a bătut cu 3-0 la Glasgow, așa că returul e doar un fel de obligație de serviciu. E o diferență prea mare între cele două echipe, dar mai ales între cele două campionate! Rămași fără rivalul de la Rangers (acum federația scoțiană studiază posibilitatea de a o reprimi pe Rangers în prima ligă, tocmai pentru că și-a dat seama că a distrus o competiție ce se menținea doar grație acestui duel) cei de la Celtic n-au obișnuința torinezilor de a juca la nivel înalt de concentrare aproape meci de meci. Și nici n-au lotul lui Juve.

S-a văzut de altfel din modul în care a fost făcut primul ”11” la unii și la ceilalți. La Celtic a jucat Ambrose, deși venise de cîteva ore de la Cupa Africii, la Juve n-a jucat Asamoah, deși el venise un pic mai devreme. În rest, cum anticipam și în avancronică, Juve și-a impus plusul de viteză pe benzi și în zona greoilor fundași centrali scoțieni, dar și știința jocului pe care o oferă o linie de mijloc foarte bună, Pirlo-Vidal-Marchisio.

Nici măcar atmosfera, extrem de frumoasă, ca de obicei pe ”Celtic Park” n-a mai contat.

 

 

P.S. A fost și Beckham la meci. Ceea ce a stîrnit o întreagă nebunie la Valencia. Cred că Beckham foloseste mai mult în afara terenului decît pe teren.

VALENCIA-PSG: ARDE ”MESTALLA”, VIN VEDETELE PARISULUI

VALENCIA-PSG: ARDE ”MESTALLA”, VIN VEDETELE PARISULUI

După o toamnă lipsită un pic de protagonism, căci grupa de Liga Campionilor în care a fost repartizată a avut prea puțin ”glamour”, PSG are prim-plan-ul la momentul revenirii Champions League. V-am spus deja, în opinia mea, Liga Campionilor se ține din septembrie pînă în decembrie, iar din februarie pînă în mai avem Champions League. Valencia-PSG e meciul zilei, Celtic-Juve vine imediat după.

Se joacă pe ”Mestalla”. Teren greu pentru orice echipă oaspete. Tribune apropiate, public cald, presiune. PSG nu-i totuși o echipă oarecare. E o colecție de staruri pentru care pare să fi venit momentul adevărului. În Ligue 1, deocamdată, lucrurile s-au mai liniștit, căci Lyon a făcut doi pași greșiți consecutiv și a dat Parisului șansa de a aborda cu mai multe liniște dubla cu Valencia.

Carlo Ancelotti pare, într-un fel, în situația lui Mancini de la City. Bani mulți cheltuiți, așteptări onorate parțial. Șansa lui Mancini a fost că-n Anglia mentalitatea e alta, proiectele se fac pe termen mai lung, astfel că el a reușit să cîștige un titlu. În Franța e un pic altfel, chiar dacă nu la fel ca-n Italia, unde ”Carletto” era dat afară de mult la lotul ce i-a fost confecționat. După multe încercări a găsit formula de joc. Un 4-4-2, derivat din Milan-ul lui Sacchi, cu el jucător, nu din Milan-ul său de antrenor, cu acel 4-3-2-1, bradul de Crăciun ce a ucis cu sînge rece pe Manchester United, într-o semifinală în care Kaka a fost magistral în ploaie.

Sînt cîteva semne de întrebare, dar și o certitudine. Una nefericită pentru Ancelotti, absența lui Thiago Silva. În Italia devenise cel mai bun fundaș central din lume, dorit de Barcelona pentru capacitatea de a da pase calitative, dorit de Manchester United și City pentru contondență în marcaj. Fără brazilian, Ancelotti va desena apărarea pentru Sakho și Alex, foate buni pe plan fizic, puternici ca doi luptători, dar greoi și imobili la acțiuni rapide. Avantaj Soldado, dar și Jonas sau Banega, al cărui joc excelent cu Barcelona, după o noapte febrilă de discotecă, reprezintă un punct de referință. Banega e omul cu pasele filtrante, iar insinuările lui Jonas, din linia a doua, pot provoca destule daune.

 La mijloc e limpede că ar trebui să joace Verratti. E o bijuterie în formare și cred că lui Antonio Conte nu i-au trecut nici acum nervii pentru ratarea achiziționării sale. E însă o problemă la el, căci a făcut cam repede saltul din liga a doua către glorie, iar asta obosește psihicul și, pe cale de consecință, fizicul. N-ar fi exclus ca, ținînd cont de condițiile meciului, Ancelotti să-l țină la început pe bancă. Probabilitatea e mică, dar există. Cine nu cred că va lipsi e Matuidi. De fapt, n-are cum să lipsească. E într-un moment de formă excelent, face faza defensivă perfect, acoperă bine și gîndește repede în timp și spațiu în situații de urgență. Care, pentru un mijlocaș închizător, sînt baloanele pierdute de cei din față.

Și acum ajungem la cei din față. Ibrahimovici e de neclintit. E omul care face diferența. De lîngă el nu cred că poate lipsi Menez, aflat și el într-o formă foarte bună. El e generatorul acțiunilor pentru Ibra, are un unu contra unu devastator în regim de viteză și mai dă și goluri, căci e primul care profită de ieșirile lui Zlatan din zona careului. Mai avem două locuri și 3 posibilități. Lavezzi, Pastore, Lucas Moura. Împreună, pesta suta de milioane de euro. Cred că Lavezzi va fi, dar depinde pe ce bandă va juca. În stînga, pe picior schimbat, înseamnă diagonale, contraatacuri devastatoare, șuturi. Și logic ar fi să apară Moura pe dreapta, într-o asociere bestială cu Menez. Dacă joacă Pastore, atunci Lavezzi trece în dreapta, căci Pastore e un jucător care se asociază mai ușor cu Ibrahimovici, pentru că e mai combinativ, în vreme ce Lavezzi e mai direct.

Problema celor trei și, deci, a lui Ancelotti e slaba participare la fazele defensive. E de presupus că Valencia va încerca să atace benzile, undeva în spatele acestor mijlocași, pe încercări de superioritate doi contra unu la lateralii parizienilor, Jallet, probabil, sau Van der Wiel și, dincolo, Maxwell. Ernesto Valverde are la dispoziție ambii fundași laterali, Joao Perreira și Guardado, a revenit și Feghouli, deci e un front deschis acolo.

Sîntem în faza optimilor, mai e deci și un meci retur, nu vă așteptați ca toate gloanețele să fie trase din această seară.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă