Imediat după meciul de la București, în plin context de sărbătoare națională, scriam despre Chelsea că, în acest sezon, a fost o echipă capabilă și de meciuri bune și de meciuri proaste. Duminică seară, în Cupa Angliei, Chelsea a arătat că poate face meciuri bune și meciuri proaste într-o singură partidă. În ceea ce privește pe Steaua și returul de joi de pe ”Stamford Bridge”, nu știu în ce măsură cele întîmplate contra lui Manchester United sînt de natură să invite la optimism. Chelsea e o echipă care poate bate pe oricine, dar care și poate lua bătaie de la oricine, depinde acum ce partitură e lăsată să interpreteze.

După 10 minute, Manchester United avea 2-0 și calificarea în buzunar. Cu 10 minute înainte de final, Manchester United trăgea de 2-2 și de rejucarea de pe ”Stamford Bridge”. Din punctul ăsta de vedere, al faptului că Chelsea e încă prezentă în competiție, e bine pentru Steaua. O Chelsea eliminată, cu două înfrîngeri în 4 zile și cu perspectiva unei alte eliminări nu era un adversar prea comod. Nici așa nu e, să ne înțelegem. Sir Alex Ferguson a început fără Van Persie, dar cu Rooney. A cărui absență în partida cu Real Madrid a stîrnit comentarii diverse, dar și și tot felul de presupuneri cum că Rooney ar putea pleca de la United. Pe cît pare de fantezistă, varianta are un procent mai mare decît crede lumea de a se îndeplini. Dar despre asta, într-un articol viitor. Sir Alex a început din nou cu Nani, surpriza pregătită lui Mourinho, dar și cu Kagawa, și a cărui absență din scenariul SF al partidei cu Real e regretată de mulți. Rolul lui Rooney în dezorganizarea sistemului defensiv al lui Chelsea de la mijlocul terenului s-a văzut limpede, atît timp cît United a atacat. Rooney cobora, așa cum face mereu, pînă la nivelul lui Carrick și Cleverley, iar Oscar, Ramires și Mata nu găseau nici o cale abordabilă de a cîștiga mingea, în vreme ce Victor Moses se vedea constant depășit de asocierile dintre Rooney și Kagawa în banda stîngă a lui United.

La 2-0, Sir Alex Ferguson a luat decizia pe care o luase și cu Real Madrid la 1-0. A coborît liniile sensibil spre careul propriu. Nimeni nu știe ce s-ar fi întîmplat cu Real în situație de 11 contra 11, a face presupuneri și a lansa certitudini ar dovedi o crasă lipsă de cultură fotbalistică. Însă revenirea lui Chelsea, o echipă inferioară Realului în ceea ce privește capacitatea de a crea pericol, îi invită pe cei care sînt convinși că Real nu s-ar fi apropiat de poarta lui De Gea să aibă măcar unele dubii. Poate că United n-a mai putut fizic, poate că Sir Alex știa asta, dar pasul înapoi a fost notabil și asta s-a constituit în baza revenirii lui Chelsea.

Plus schimbarea lui Benitez. Afară Lampard și Victor Moses, intră Obi Mikel și Hazard. Din nou împreună cei trei fantastici, Mata-Oscar-Hazard, dar, mai ales, alt decor pentru Ramires, care juca alt rol cu Obi Mikel lîngă el decît cu Lampard lîngă el. Supergol Hazard și apoi rolul de care vorbeam al lui Ramires, de marcator venind din linia a doua. A fost un mesaj al lui Rafa Benitez pentru cei care văd altceva în el decît un antrenor bun într-un context prost.

Partea bună e că vom mai avea un meci Chelsea-United pe ”Stamford Bride”. Una dintre ele, cîștigătoarea, o va întîlni pe City într-una din semifinalele de pe ”Wembley”. Partea proastă, în ceea ce privește returul cu Steaua, e că Chelsea a arătat că are forță.